31.2 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialAutostrada Transilvania trece printr-un cimitir medieval

Autostrada Transilvania trece printr-un cimitir medieval

Arheologii au descoperit recent o necropolă gepidică sau avară, în urma săpăturilor pe care le fac pentru descărcarea de sarcină a traseului pe care se va construi al doilea tronson al Autostrăzii Transilvania.

Cei 10 kilometri de autostradă se vor întinde între Câmpia Turzii şi Turda, iar în prezent arheologii lucrează într-o zonă foarte bogată în vestigii, pe care se va construi unul din nodurile de acces. Zona pe care specialiştii s-au apucat să o decoperteze se întinde pe o suprafaţă de două-trei hectare, pe care estimează că ar putea exista peste o mie de morminte şi o aşezare.

Morminte din secolul IX

Potrivit şefului şantierului arheologic, Cristi Roman, „aşezarea datează din secolul IX, dar mormintele nu sunt extrem de bogate pentru că au fost prădate”. Arheologii au găsit pe lângă oseminte şi ceramică, arme de fier, catarame sau mărgele, dar nu lucruri de mare valoare.

La finalul săpăturilor, arheologii speră să poată alcătui totuşi o expoziţie cu obiectele mai interesante pe care le vor descoperi.

Săpăturile în zonă au început încă de anul trecut, când s-au descoperit câteva morminte avare, din secolul VI-VII.

Aceasta nu este prima necropolă gepidă descoperită pe traseul Autostrăzii Transilvania. În timpul primelor săpături arheologice, din zona Săvădisla, efectuate acum şase ani, au fost descoperite morminte, dar şi locuinţe, din secolul VI, dar şi din epoca bronzului.

Cele mai citite

ANCOM: Aproape 1.000 de incidente au afectat serviciile de internet și telefonie în 2025. Moldova, regiunea cu cele mai multe probleme

Serviciile de internet și telefonie au fost afectate de 938 de incidente semnificative în 2025, potrivit celui mai recent raport al Autorității Naționale pentru...

Ploile din Austria ar putea ridica nivelul Dunării. Creșteri ale debitului sunt așteptate și în România

Precipitațiile care au început în Austria ar putea determina o creștere a nivelului Dunării în zilele următoare, potrivit autorităților din Ungaria.Evoluția fluviului pe sectorul...

INS: Vânzările din comerț au scăzut cu 5,6% în primul semestru. Românii își reduc cheltuielile

Românii au devenit mai prudenți în privința cumpărăturilor, iar această tendință se reflectă în datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).În primele șase...
Ultima oră
Pe aceeași temă