Doi bărbaţi, suspectaţi de legături cu atentatele din Paris şi Saint-Denis, au fost arestaţi, luni, în oraşul austriac Salzbourg, în apropiere de frontiera cu Germania, informează Le Parisien, citat de Mediafax.
Cei doi ar fi ajuns în Austria în octombrie, din Siria, împreună cu autori ai atentatelor, şi aveau asupra lor documente siriene false.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Parchetului din Salzburg, Robert Holzleitner, se fac verificări pentru a descoperi dacă este vorba de o legătură cu atacurile de la Paris.
Citeşte şi: Un bărbat, reţinut în Paris, pentru legături cu atentatele teroriste din capitala franceză
Presa internaţională a precizat că bărbaţii pretindeau a fi refugiaţi. Mai mult, ei erau cetăţeni francezi, unul originar din Algeria, iar celălalt din Pakistan.
Un purtător de cuvânt al Ministerului austriac de Interne şi un purtător de cuvânt al Poliţiei din Salzburg, contactaţi de Reuters, au refuzat să comenteze, precizează agenţia.