30.5 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecial"Aurarii" cer pedepse mai mici

“Aurarii” cer pedepse mai mici

Cele 12 persoane acuzate că au furat comorile dacilor au primit pedepasă cu închisoarea care ajunge, cumulat, la peste 100 de ani de închisoare. Cele 12 persoane condamnate la peste 100 de ani de închisoare în  dosarul „Aurul dacic” vor pedepse mai mici. Inculpaţii au formulat apel la sentinţă, care va fi judecat la Curtea de Apel Alba Iulia. „În data de 19 aprilie 2010 dosarul 41/97/2005 a fost înaintat Curţii de Apel Alba-Iulia în vederea soluţionării apelurilor formulate în cauză. Termenul de judecată a fost fixat pentru data de 13.05.2010 », a declarat Mihaela Timişan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

Procesul a fost judecat mai bine de patru ani la Tribunalul Hunedoara, iar Ministerul Culturii si Cul-te-lor a cerut despăgubiri de circa 6,6 milioane de euro. La sfârşitul lunii decembrie, instanţa s-a pronunţat, după mai multe runde de amânare, şi a anunţat pedepse de peste 100 de ani pentru persoanele trimise în judecată sub acuzaţiile de detecţii neautorizate în siturile arheologice din Munţii Orăştiei şi traficarea pe piaţa neagră in-ter-na-ţională a brăţărilor dacice din aur. Cea mai mare pedeapsă a primit-o Iulian Ceia, conside-rat a fi capul reţelei, care a primit 12 ani de închisoare. Ceilalţi 11 membri ai grupării infracţionale au primit între 7 şi 11 ani de închisoare pentru diverse infracţiuni legate de traficarea obiectelor de patrimoniu, şantaj, ori lipsire de libertate. 

Cele mai citite

Inculpații din dosarul de evaziune fiscală Panama Papers, achitați

Toate cele 28 de persone acuzate de spălare de bani în legătură cu cabinetul de avocatură panamez Mossack Fonseca, epicentrul scandalului internaţional de evaziune...

Congres USR: Partidul își alege astăzi un nou Birou Național și candidatul la alegerile prezidențiale

USR îşi alege astăzi noua conducere a partidului, dar şi candidatul la prezidenţiale. Delegații USR se reunesc, la București, pentru Congersul partidului unde își vor...

Coșul zilnic de cumpărături ar putea să se scumpească, estimează antreprenorii români

Coșul zilnic de cumpărături este predispus scumpirilor în următoarea perioadă, potrivit reprezentanților mediului de afaceri. Țara noastră a avut cele mai accelerate creșteri ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă