24.7 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialAu revenit tricolorii

Au revenit tricolorii

HCM Constanta se pregateste de ieri in efectiv complet dupa ce lotul a fost intregit de sosirea jucatorilor selectionati la prima reprezentativa pentru jocurile din cadrul preliminariilor pentru Campionatul European ce va avea loc in Austria, in 2010. Portarii Ionut Stanescu si Mihai Popescu, extremele Laurentiu Toma si Mihai Timofte, precum si noul tatic, George Buricea, s-au alaturat colegilor. Antrenorii Zoran Kurtes si Eeden Hairi au astfel la dispozitie tot lotul pentru a pregati jocul de sambata cu Lignitul Tg. Jiu. Lidera la zi a Ligii Nationale masculine, HCM Constanta, joaca sambata in propria sala, de la ora 18.00 in compania uneia din cele mai slabe formatii ale campionatului. Gorjenii sunt pe locul 11 al ierarhiei cu doar doua victorii acumulate in acest sezon, insa este echipa care a remizat de cele mai multe ori, trei partide incheiate la egalitate.

In aceste conditii, echipa de pe litoral porneste favorita certa, iar constantenii sunt dornici sa revina pe teren dupa pauza de trei saptamani in care nationala a avut programate partidele din cadrul preliminariilor pentru europeanul din 2010. Tot in cadrul etapei a XI-a, la Medgidia se joaca partida dintre CSM din localitate si Bucovina Suceava. Ambele formatii se gasesc la jumatatea clasamentului si se lupta pentru un loc in cupele europene. Cu toate acestea, anrenorul medgidienilor, Ion Craciun, a declarat ca nu se gandeste la Europa in acest sezon.

» Reconstructie
"Nu vrem decat sa reconstruim echipa. Am avut probleme financiare in aceasta vara si nu am putut forma o echipa foarte competitiva. La anul ma gandesc insa sa jucam si pentru un loc de cupa europeana", a spus  antrenorul Ion Craciun.

»Partida dintre CSM Medgidia si Bucovina Suceava se joaca sambata de la ora 11.00.

Cele mai citite

Nicușor Dan: Mesajul imnului rămâne la fel de actual pentru tinerele generații și îndeamnă la educație și respingerea dezinformării

Președintele Nicușor Dan afirmă, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Imnului Național, că îndemnul „Deșteaptă-te, române!” își păstrează actualitatea și capătă astăzi valențe civice...

PSD, USR și PNL, schimb dur de replici în Camera Deputaților pe legea privind integritatea

Dezbaterile din Camera Deputaților asupra proiectului de lege privind consolidarea unor acte normative în domeniul integrității au fost marcate de acuzații reciproce între USR,...

Venus Williams continuă seria neagră! Întrebările despre viitorul său devin tot mai apăsătoare

Venus Williams a fost eliminată în primul tur al turneului WTA 500 de la Washington, după un nou eșec care a prelungit seria fără...
Ultima oră
Pe aceeași temă