19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialAtleți ruși dopaţi, salvați de la suspendare

Atleți ruși dopaţi, salvați de la suspendare

Fostul președinte al Federației Internaționale de Atletism a recunoscut că a acoperit, împreună cu alți doi înalți angajați ai instituției, cazurile de dopaj din Rusia.

Trei foști înalți responsabili ai forului atletismului mondial, puși sub acuzare de justiția franceză, au recunoscut că manevrele lor au permis ca 23 de atleți ruși dopați să scape de suspendare, a precizat Eliane Houlette, șefa Parchetului național financiar francez. Lamine Diack, fostul președinte al Federației Internaționale de Atletism (IAAF) între 1999 și 2015, împreună cu fostul său consilier Habib Cisse și fostul medic șef al federației Gabriel Dolle “au recunoscut că, începând din 2011, tratamentul procedurilor biologice suspecte în cazul a 23 de atleți ruși a fost realizat într-o manieră neobișnuită”, a declarat Eliane Houlette la Munchen, după publicarea celei de-a doua părți a raportului Agenției Mondiale Antidoping (AMA) privind dopajul și corupția în atletismul rus, potrivit Agerpres.

Acest lucru a permis “acestor atleți să participe la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, și în cazul unora dintre ei la Mondialele din 2013, în condițiile în care dacă procedurile obișnuite ar fi fost aplicate, aceștia ar fi trebuit mai mult ca sigur să fie suspendați”, a subliniat procuroarea. Eliane Houlette a adăugat că Lamine Diack, Gabriel Dolle și Habib Cisse au explicat aceste tratamente neobișnuite “în special prin dorința de a nu crea un scandal înaintea Jocurilor Olimpice, în momentul în care se negocia un contract cu un sponsor important, precum și drepturile de televizare pentru Mondialele din 2013”, desfășurate în Rusia.

“Informarea (judiciară) în curs se concentrează în prezent pe verificarea dacă aceste acțiuni au putut genera o contrapartidă financiară ocultă, precum și pe verificarea utilizării eventuale a acestor fonduri”, a mai spus Eliane Houlette.

IAAF neagă acuzaţiile

Actualul președinte al Federației internaționale de atletism, englezul Sebastian Coe, a repetat, într-un interviu televizat acordat Sky și CNN, că IAAF “nu a acoperit” niciun test pozitiv al atleților ruși. “Nu mi se pare surprinzător că noi am fost preocupați de situația din Rusia, a explicat el la Sky. Numărul foarte mare de teste pozitive pe care IAAF le-a avut de tratat în perioada mandatului meu era cu siguranță un subiect de preocupare. (…) Însă problema este simplă: Toate rezultatele (sanguine) anormale au fost studiate? Da! Sancțiunile au fost luate și făcute publice? Da! A fost ceva ascuns? Nu!”, a insistat Lord Coe, conform Agerpres, cu o zi înainte de publicarea de către comisia de anchetă independentă a celei de-a doua părți a raportului său privind practicile dopante și faptele de corupție din atletism. O certitudine există: potrivit corespondențelor și scrisorilor din 2009 către Federația de atletism din Rusia, dezvăluite miercuri de agenția Associated Press, IAAF cunoștea perfect amploarea dopajului la atleții ruși, până chiar “ca viața să le fie pusă unora în pericol”.

“Ascultați, comitetul de etică al IAAF a realizat deja propria anchetă. Pentru raportul AMA, trebuie să așteptăm ziua de mâine. Pentru poliția franceză… Ca președinte al IAAF, am cooperat total la toate aceste anchete. În acest punct ne aflăm”, a răspuns Coe pentru CNN, care l-a întrebat dacă numele său ar putea apărea joi în raportul AMA.

Înainte de prelua președinția IAAF în august 2015, Coe, dublu campion olimpic în proba de 1.500 m (1980 și 1984), a fost din 2009 unul dintre cei patru vicepreședinți ai IAAF.

În ce privește ideea demisiei, nici nu se pune problema pentru Coe: “Nu”, a răspuns el când a fost întrebat dacă vede posibilă această ipoteză: “Pentru că datoria cotidiană a unui președinte este de a se asigura că sportul se află în mâini bune. (…) Știu că trăim zile negre. Bineînțeles că ele sunt negre”.

“Criza, de fapt, există probabil de doi sau trei ani”, a conchis acesta la CNN.

Germania solicită o reuniune extraordinară

Președintele Federației germane de atletism, Clemens Prokop, solicită o reuniunea extraordinară a Federației internaționale de atletism (IAAF), după scandalul  din  conținutul părții a doua a raportului comisiei independente de anchetă a Agenției Mondiale Antidoping. ”Acuzațiile de corupție împotriva fostei conduceri a IAAF sunt atât de copleșitoare, au diminuat credibilitatea IAAF la un asemenea punct, astfel că un semnal de alarmă al IAAF ar trebui să fie o reuniune extraordinară a membrilor săi”, a declarat Prokop. A doua parte a raportului comisiei independente cuprinde dezvăluiri despre implicarea înalților oficiali ai IAAF, în frunte cu ex-președintele Lamine Diack, în ascunderea unor cazuri de dopaj, în special în rândul atleților ruși, acte de corupție și atragerea de sponsorizări prin șantaj.  

Cele mai citite

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă