19.7 C
București
marți, 16 iunie 2026
AcasăSpecialAtenționare de călătorie/ Grecia - 4 vămi la granița cu Bulgaria, blocate...

Atenționare de călătorie/ Grecia – 4 vămi la granița cu Bulgaria, blocate pe durată nedeterminată

Ministerul Afacerilor Externe a transmis sâmbătă o situație actualizată a blocajelor rutiere și frontaliere din Grecia.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, la frontiera cu Bulgaria sunt blocate pe durată nedeterminată vămile Promachonas, Exohis, Nymfea și Ormenio.

La frontiera cu Turcia este blocată Vama Kipi.

La frontiera cu Macedonia, Vama Evzoni este blocată între orele 20,00 — 23,30, Vama Doirani este blocată în intervalul orar 18,30 — 23,30, iar Vama Nikis este blocată 12 ore, începând de sâmbătă, 20 februarie, ora 11,00.

La frontiera cu Albania, Vama Krystallopigis este blocată 48 de ore, începând de sâmbătă, ora 11,00.

Conform comunicatului MAE, se înregistrează blocaje rutiere:

* în zona Bralos, pe DN Atena — Lamia și zona Kileler, pe vechiul drum național Larissa — Volos

* zona Kefalovrysos — Aitoloakarnania, D.N. Antirio — Ioannina

* Valea Tempi — Larissa, autostrada Patra — Atena — Salonic se va deschide luni, 22 februarie

* intersecția Nikea — Thessalia, pe DN Atena — Salonic

* zona Canalului Corint, pe DN Atena — Corint

* podul Evinou, de pe DN Antirrio — Mesologgi, blocat sâmbătă, în intervalul orar 18,00 — 20,00

* șoseaua Egnatia, în zona Kerdyllia

* zonele Thiva și Kastro Viotias, DN Atena — Lamia

* DN Attiki Odos, spre Koropi, închis din data de 17 februarie

* DN Atena — Lamia, Km 28, blocat sâmbătă, în intervalul orar 19,00 — 21,00

* zona Mikrothives, pe DN Atena — Salonic, blocată până la ora 18,00

* zona Derveni, la ieșirea din Salonic spre Kavala, circulația este închisă pe toate cele 3 benzi (ambele sensuri de circulație), urmând ca în intervalul orar 15,00 — 18,00 să fie deschis traficul pe o singură bandă (ambele sensuri de circulație).

"Având în vedere că situația blocajelor de trafic este în permanentă schimbare, se recomandă persoanelor interesate de tranzitarea teritoriului Greciei să verifice individual situația pe fiecare rută de călătorie. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de internet www.mae.ro și reamintește că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația "Călătorește în siguranță" (disponibilă gratuit în App Store și Google Play), care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situații speciale", precizează comunicatul.

Cele mai citite

ANAF intensifică verificările: peste 540 de milioane de lei stabilite suplimentar din venituri nejustificate

Potrivit ANAF, cele mai mari sume stabilite suplimentar au depășit 23 de milioane de lei într-un singur cazAgenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Preot asociat lui Putin, vizat de cele mai recente sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei

Uniunea Europeană a impus luni sancțiuni împotriva a peste 80 de persoane și entități în legătură cu războiul purtat de Rusia în Ucraina, printre...

Real Madrid a mai dat o lovitură! Un campion european a acceptat transferul pe Bernabeu

Real Madrid a ajuns la un acord pentru transferul fundașului stânga Marc Cucurella de la Chelsea, una dintre cele mai importante mutări pregătite de...
Ultima oră
Pe aceeași temă