16.6 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialAtentatele din Paris: Unul dintre teroriștii kamikaze a intrat în Europa prin...

Atentatele din Paris: Unul dintre teroriștii kamikaze a intrat în Europa prin Grecia

Unul dintre teroriștii kamikaze care au participat la atentatele din Paris de acum o săptămână, fusese verificat pe 3 octombrie, în același timp cu un altul care se infiltrase printre imigranți proveniți din Siria, a anunțat vineri justiția franceză, potrivit Agerpres. 

Bărbatul, menționat într-un comunicat al Parchetului din Paris însărcinat cu ancheta în acest caz, s-a detonat la 13 noiembrie în apropiere de Stade de France.

”El a fost identificat ca fiind un individ ale cărui amprente digitale corespund cu cele înregistrate în cursul unui control în Grecia, la 3 octombrie 2015”, precizează comunicatul citat. 

Șase atentate teroriste au avut loc în urmă cu o săptămână în capitala Franței, în urma cărora au murit 129 de persoane, iar alte 350 au fost rănite. 

Cele mai citite

Hezbollah: Orice legătură cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...

Ultima oră
Pe aceeași temă