21.1 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSpecialAtentat sinucigaș într-o cafenea din Irak. Șapte persoane au murit

Atentat sinucigaș într-o cafenea din Irak. Șapte persoane au murit

Cel puțin șapte persoane au murit, duminică, după ce un atentator sinucigaș s-a aruncat în aer printre tineri irakieni adunaţi într-o cafenea din Mouqdadiya la nord-est de Bagdad, informează Agerpres.

„Este un loc unde se adună tineretul. Sunt şapte morţi şi 22 de răniţi”, a declarat pentru AFP colonelul de poliţie al oraşului. 

Tototdată, bilanțul a fost confirmat și de un responsabil al spitalului din Mouqdadiya.

Atacul a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI). Deși a cucerit în 2014 teritorii largi în Irak, gruparea nu mai are poziţii fixe în provincia Diyala unde este situat Mouqdadiya. Într-ul comunicat publicat online, gruparea SI a anunțat că „Abu Ifan al-Moslawi… şi-a detonat centura explozivă”. Totodată, sursa citată precizează că explozia a făcut 30 de morţi şi răniţi. 

Atentatul a avut loc în ciuda prezenţei la toate barajele de poliţie din oraş a fotografiei acestui kamikaze şi în timp ce mama sa a alertat serviciile de securitate, a declarat Ministerul de Interne într-un comunicat. 

Diyala este o provincie foarte diversă din punct de vedere etnic şi religios şi guvernul a declarat-o liberă de orice prezenţă jihadistă în ianuarie 2015, dar atentatele sinucigaşe şi cu maşină-capcană nu s-au oprit. 

SI a revendicat la 13 mai un atentat ce a costat viaţa a 16 persoane într-o cafenea din oraşul Balad unde erau adunaţi suporterii clubului de fotbal spaniol Real Madrid.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă