26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialAtac sinucigaș împotriva unui tribunal din Afganistan. șase persoane au murit

Atac sinucigaș împotriva unui tribunal din Afganistan. șase persoane au murit

Patru kamikaze talibani s-au detonat, miercuri, într-un tribunal din estul Afganistanului, șase persoane murind. Atacul sinucigaş a avut loc în oraşul Ghazni, la 150 de kilometri sud-vest de Kabul, informează Agerpres

Un prim atacator kamikaze şi-a declanşat centura cu explozibili ‘la intrarea în sediul Curţii de Apel’, a raportat Ministerul de Interne afgan într-un comunicat. Ulterior, trei complici au pătruns în clădirea tribunalului, înainte de a fi ‘doborâţi în schimburi de focuri’ cu forţele de ordine. 

‘Din nefericire, un poliţist şi cinci civili au fost ucişi’, a precizat ministerul. 

Potrivit guvernatorului provinciei, Mohammed Aman Hamim, 13 persoane au fost rănite în acest atac. 

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiuallah Moudjahid, a revendicat imediat în numele organizaţiei acest atac, pe contul său de Twitter. 

Talibanii atacă cu regularitate reprezentanţele autorităţii de stat şi simbolurile guvernului central, cum sunt tribunalele sau ministerele, precum şi poliţia şi armata. 

Marţi, în nordul ţării, insurgenţii au ucis cel puţin 16 pasageri ai unui autocar, pe care îi suspectau că fac parte din forţele de securitate. Potrivit autorităţilor, mai mulţi pasageri erau, miercuri, în continuare ţinuţi ostatici. 

Acest atac şi atentatul de miercuri din Ghazni demonstrează că insurgenţii au intenţia de a-şi continua lupta, în condiţiile în care noul lor lider, numit în urmă cu o săptămână, îşi intră în rol. 

Mollahul Haibatullah încă nu s-a pronunţat public cu privire la o eventuală reluare a negocierilor de pace cu autorităţile de la Kabul, negocieri care se află, din vara trecută, într-un punct mort, însă observatorii se aşteaptă ca el să continue linia predecesorului său. Mollahul Mansour, ucis cu o dronă americană în Pakistan, refuza orice dialog cu guvernul afgan

Cele mai citite

CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus

CEC Bank sprijină antreprenorii români și își reconfirmă angajamentul pe termen lung față de economia românească și în anul 2024, acordând credite cu dobânzi...

Analiză: Trei din patru companii nu reușesc să gestioneze în mod eficient mobilitatea resurselor umane

Doar unul din patru angajatori (25%) dispune de o funcție de mobilitate pe deplin dezvoltată, iar trei sferturi (75%) nu reușesc să profite de...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...
Ultima oră
Pe aceeași temă