28.8 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialAtac asupra Ambasadei SUA din Kabul

Atac asupra Ambasadei SUA din Kabul

O parte din anexele ambasadei Statelor Unite la Kabul au fost atacate luni dimineaţă, a anunţat un oficial american şi unul din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), potrivit Mediafax.

Atacul s-a încheiat în jurul orei locale 04.00 (02.30 ora României), a declarat oficialul american. Pentru moment nu au fost anunţate victime. Maiorul ISAF Jason Waggoner a declarat că a fost un singur incident, nu câteva atacuri.

Zona vizată este cunoscută drept un loc unde personalul locuieşte şi munceşte, o parte în operaţiuni ale serviciilor de informaţii. O purtătoare de cuvânt a CIA a refuzat să comenteze atacul.

Afganistanul a fost scena câtorva atacuri majore în ultima vreme, inclusiv împotriva unor cartiere NATO şi a ambasadei americane la Kabul, precum şi a asasinării fostului preşedinte afgan Burhanuddin Rabbani, implicat în negocierile în vederea reconcilierii.

Cele mai citite

Prețul motorinei se apropie de 11 lei pe litru. Scumpirile continuă în ciuda măsurilor adoptate de autorități

Prețul motorinei a continuat să crească în după-amiaza zilei de 1 august și se apropie de pragul de 11 lei pe litru, potrivit datelor...

CNAIR: Restricțiile de circulație pe Valea Oltului se prelungesc până la finalul lunii august

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat prelungirea restricțiilor de circulație pe Valea Oltului, pe DN7, în perioada 1–31 august 2026.Măsura...

Dunărea se apropie de cote istorice minime: navele transportă marfă pe jumătate, iar blocajele afectează comerțul

Unii operatori au nave încărcate care nu pot descărca marfa în porturi, din cauza nivelului prea scăzut al apeiScăderea accentuată a nivelului Dunării începe...
Ultima oră
Pe aceeași temă