8.2 C
București
duminică, 3 noiembrie 2024
AcasăSpecialAstronomii au creat un atlas al exoplanetelor. Ce vor să descopere

Astronomii au creat un atlas al exoplanetelor. Ce vor să descopere

Astronomii americani au alcătuit un atlas al exoplanetelor, care ar putea să îi ajute în căutarea formelor de viață extraterestră, potrivit Mediafax

Oamenii de ştiinţă spun că noul sistem poate să compare şi să ordoneze exoplanete în funcţie de caracterul lor locuibil, pentru a prioritiza căutarea vieţii dincolo de graniţele Terrei.

Citește și: VIDEO. Cum arată exoplaneta Eridani, copia lui Jupiter, din afara sistemului nostru solar

Noul instrument, denumit „indexul caracterului locuibil al planetelor tranzitorii”, ar putea fi de mare ajutor în aceste operaţiuni de căutare în spaţiu.

Studiul, coordonat de Rory Barnes şi Victoria Meadows, profesori la Virtual Planetary Laboratory de la Universitatea Washington din Statele Unite, în colaborare cu profesorul asistent Nicole Evans, a fost prezentat pe larg într-un articol apărut în Astrophysical Journal.

Telescopul spaţial Kepler a permis astronomilor să descopere mii de exoplanete (planete din afara Sistemului Solar n.r.) – numărul fiind prea mare pentru ca ele să fie analizate una câte una.

Mai mult, telescopul spaţial James Webb, a cărui lansare este programată pentru 2018, va fi primul dispozitiv capabil să măsoare compoziţia atmosferică a unei planete telurice, potenţial asemănătoare Terrei, şi să impulsioneze astfel considerabil căutarea vieţii pe alte planete.

Astronomii detectează acele planete doar atunci când acestea trec (sunt în „tranzit”) prin faţa stelelor în jurul cărora gravitează, blocând astfel o parte din radiaţa ei luminoasă. Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS) va fi lansat în 2017 şi va contribui la găsirea altor exoplanete în acest fel.

Citește și: FOTO + VIDEO. În căutarea Pământului 2.0: Astronomii au găsit prima planetă similară Terrei

Telescopul James Webb şi „spectroscopia transmisiei de tranzit” vor fi capabile să studieze în detaliu acele planete.

Însă accesul la astfel de telescoape este exorbitant, iar astfel de misiuni au nevoie de meticulozitate şi sunt mari consumatoare de timp.

Indexul Virtual Planetary Laboratory reprezintă un instrument viabil, care va putea să îi ajute pe astronomi să aleagă planetele care au cele mai mari şanse de a găzdui viaţa – şi care merită să fie cercetate, cu ajutorul acestor resurse limitate.

În mod tradiţional, astronomii s-au concentrat pe căutarea de planete aflate în „zona locuibilă” din jurul stelelor sale – acel spaţiu din jurul unei stele cu temperaturi potrivite, care permit existenţa apei în stare lichidă la suprafaţa planetei respective, favorizând astfel posibile forme de viaţă.

Dar, până acum, sistemul a fost mai degrabă binar, indicând fie că o planetă se află, fie că nu se află în zona locuibilă, considerată potrivită pentru întreţinerea vieţii.

Noul index este mai nuanţat, producând un număr mare de date, pe care astronomii le plasează în algoritmul Virtual Planetary Laboratory, pentru a obţine valori concrete ale Indexului caracterului locuibil, care reprezintă probabilitatea ca o exoplanetă să deţină apă în stare lichidă la suprafaţa ei.

Studiul a fost finanţat de Institutul de Astrobiologie al NASA.

Cele mai citite

Republica Moldova își alege astăzi președintele

În premieră, la aceste alegeri, este pilotat votul prin corespondență în șase state – SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda Bătălia politică se dă...

Câte o mașină de poliție la fiecare secție de votare în Republica Moldova

Simpatizanți ai lui Șor ar fi promis bani în schimbul voturilor împotriva unui anumit candidat Echipajele de poliție vor monitoriza dacă, în turul doi al...
Ultima oră
Pe aceeași temă