Nu are rost sa ne mai fie teama. Nu sunt motive de ingrijorare. Locul fruntas la coruptie detinut de Romania in prezent nu ni-l poate lua nimeni. Pe cel care va incerca sa ne fure caimacul, pe cai legale sau ilegale, il avertizez ca sigur va da gres. Suntem prea tari. Avem experienta cat zece tari atinse de virusul coruptiei luate la un loc. De aceea cred ca Europa trebuie sa se mandreasca cu noi. Eventual sa grabeasca procesul integrarii, renuntand sa ne mai caute nod in papura. Unde mai gasesc occidentalii un „model” de tara corupta pana la maduva decat in Balcani? Romania poate sa fie pusa in vitrina si data ca exemplu ori de cate ori se fac analize si statistici la flagelul coruptiei, avand toate formele de manifestare posibile si imposibile. Nota 3 la combaterea acestui fenomen nociv poate fi un argument convingator. Si cand te gandesti cat rahat au mancat unii politicieni pentru a convinge electoratul ca lupta impotriva coruptiei este organizata ca la carte, rezultatele fiind mai mult decat promitatoare! Nu este exclus ca analistii de la Transparency International Romania sa fie contrazisi de autoritati. Eventual sa fie prezentate unele dovezi in masura sa demonstreze ca pasii inapoi facuti in acest domeniu nu sunt o realitate, ci doar o inventie a unora care vor sa murdareasca imaginea tarii intr-un moment crucial pentru viitorul ei. Nenorocirea este ca dovezile nu sunt favorabile oficialilor de la Bucuresti. Se spune „coruptia s-a muiat”, dar cetateanul vede cum Justitia ii slobozeste pe cei aflati in spatele gratiilor. Cu doar doua zile in urma, mai multi corupti au fost eliberati din arest pe motiv de viciu de procedura! Daca era vorba de un parlit de functionaras, prins cu o spaga de doi poli vechi, poate pentru greseala judecatorului care a omis minuta cu incheierea sedintei nu se facea atata galagie publica. Se mai inchideau ochii, se trageau fermoare la gura, ca doar nu era prima data cand magistratii calcau in strachini. Cu lotul „Electrica” nu mai tine. E prea groasa coruptia si sunt prea mari coruptii pentru a nu semnala modul scandalos in care se nesocoteste efortul de a avea o societate curata. Asa ca nu are rost sa ne mai facem iluzii cu privire la visul de a sta la aceeasi masa cu tarile unde deasupra legii nu mai este nimeni. Nu ne ramane decat sa ne mandrim cu locul pe care il ocupam in topul celor mai corupte natiuni. Suntem asi, fratilor!