18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialAsasinat la Ankara. Uciderea lui Karlov, imposibil de împiedicat

Asasinat la Ankara. Uciderea lui Karlov, imposibil de împiedicat

Rusia a trimis la Ankara o delegaţie de 18 agenţi ai serviciilor secrete şi diplomaţi pentru anchetarea asasinării ambasadorului său la Ankara, Andrei Karlov, de către un tânăr poliţist turc, ale cărui rude au fost arestate.

Mevlut Mert Altinas, 22 ani, l-a ucis pe Karlov sub obiectivele camerelor de televiziune, strigând că vrea să răzbune oraşul sirian Alep, pe cale să treacă sub controlul regimului de la Damasc, susţinut de Moscova.

El a arătat ecusonul pentru a putea intra înarmat în galeria de artă unde Karlov inaugura o expoziţie. Pentru ceilalţi membri ai forţelor de ordine turce, pentru gărzile de corp ale diplomatului, el făcea parte din sistemul de protecţie, prezenţa sa era normală. Imaginile îl arată calm, concentrat, în costum şi cravată, picioarele larg depărtate în poziţia clasică a gărzilor de corp, cu câţiva metri în spatele ambasadorului. Apoi, brusc, l-a împuşcat în spate. „Contra unui caz ca acesta nu se poate face nimic. Este total imparabil, punct final”, asigură un fost şef al serviciului francez de informaţii.

Militarii sau poliţiştii care întorc arma contra celor pe care trebuie să-i protejeze sunt coşmarul serviciilor de securitate, contra cărora nu se poate face practic nimic. „Gărzile de corp nu suportă când un soldat este în apropierea unei personalităţi, sunt suspicioase. Dar un poliţist în mijlocul gărzilor de corp este de nesuspectat. Există criterii de selecţie a agenţiilor de protecţie apropiate de personalităţi, ca Secret Service în SUA şi în alte ţări occidentale, şi sunt sigur că şi în Turcia. Ei sunt aleşi pentru a fi foarte stabili din punct de vedere psihologic. Nimeni nu este suspicios”.

Pentru Jean Marcou, profesor la Science Po Grenoble şi specialist în Turcia, acest asasinat relansează problema recrutării funcţionarilor într-o administraţie victimă a unei epurări fără precedent după tentativa de lovitură de stat.  (Gabriela Anghel)

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă