12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialArmistițiu între armata siriană și forțele kurde, la Hasaka, sub mediere rusă

Armistițiu între armata siriană și forțele kurde, la Hasaka, sub mediere rusă

Forțele siriene și luptătorii kurzi au ajuns, sub medierea Rusiei, la un armistițiu la Hasaka, în nord-estul Siriei, a informat duminică televiziunea al-Mayadeen, preluată de Xinhua, preluată de Agerpres.

Acordul include o încetare a luptelor, evacuarea răniților, reîntoarcerea la pozițiile inițiale ocupate de ambele părți, dar și începerea de negocieri.

Încetarea focului urma să înceapă în cursul după-amiezii de duminică odată cu transportarea răniților la spitale din orașul Qamishli, în Hasaka.

Negocierile între cele două părți sunt programate să înceapă luni, la aeroportul Qamishli, cu mediere iraniană și rusă.

Sâmbătă, o sursă din oraș a spus pentru Xinhua că rușii au început eforturile de mediere pentru a dezamorsa tensiunea și luptele între forțele kurde de poliție, Assayish, și Forțele Siriene de Apărare Națională (NDF), forțe paramilitare care susțin armata.

Tensiunile au început în ultima săptămână, când Assayish și NDF și-au arestat reciproc membri, și au crescut și mai mult atunci când milițiile kurde au cerut dizolvarea NDF în Hasaka, solicitare respinsă de armata siriană. Mai târziu, Assayish a început bombardarea pozițiilor NDF din Hasaka, armata siriană răspunzând prompt cu lovituri aeriene, pentru prima dată, potrivit unei surse care a dorit să-și păstreze anonimatul.

În cea mai mare parte a conflictului din Siria, kurzii și guvernul sirian au reușit să încheie acorduri tacite și să evite confruntările directe. Forțele regimului au abandonat multe zone kurde din nordul țării în primele etape ale conflictului.

Kurzii, care formau în jur de 10% din cele 22,4 milioane de locuitori ai Siriei înainte de războiul civil, au denunțat timp îndelungat discriminarea la care au fost supuși în timpul conducerii Siriei de către Partidul Baas, o organizație naționalistă arabă. Din 2011, kurzii și-au intensificat acțiunile pentru autonomie.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă