12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialArheologii dezmint că Taj Mahal ar fi în pericol de prăbuşire

Arheologii dezmint că Taj Mahal ar fi în pericol de prăbuşire

Arheologii care supraveghează lucrările de prezervare a celebrului mausoleu indian Taj Mahal au dezminţit vineri informaţiile vehiculate recent în presă potrivit cărora monumentul s-ar putea prăbuşi în următorii ani, din cauza stării proaste a fundaţiei de lemn, relatează Mediafax.

Parlamentarul Ramshankar Katheria din Agra, oraşul din nordul Indiei unde se află Taj Mahal, a fost citat de cotidianul britanic Daily Mail spunând că monumentul s-ar putea prăbuşi în următorii doi până la cinci ani, în absenţa unor eforturi pentru conservarea sa.

Însă Centrul de arheologie din India (ASI), care a desfăşurat o lucrare amplă de curăţenie la Taj Mahal în 2007, a respins vineri aceste predicţii.

Se fac teste în mod regulat şi diferitele agenţii, printre care şi Centrul naţional de arheologie, nu au adus niciodată în discuţie un asemenea pericol”, a spus arheologul-şef de la ASI, I.D. Dwivedi.

Pe de altă parte, Ramshankar Katheria a dezminţit faptul că ar fi prezis prăbuşirea mausoleului în maxim cinci ani, însă a mărturisit că, de mai multe ori, le-a împărtăşit unele temeri privind supravieţuirea monumentului premierului Manmohan Singh şi preşedintei Indiei Pratibha Patil.

“Cer o anchetă la nivel înalt pentru a fi analizat pericolul sever în care se află structurile din lemn din fundaţia de la Taj”, a spus parlamentarul. El apreciază că structurile din lemn se degradează din cauza scăderii nivelului apei din râul pe care este construit Taj Mahal.

“Această minune arhitecturală îşi pierde strălucirea şi dacă acest lucru persistă, minaretele ar putea şi ele să se prăbuşească, deoarece fundaţia lor din lemn – de sub fântâni – a început să putrezească, din cauza lipsei de apă. Nimeni nu a avut voie în ultimele trei decenii să coboare pentru a verifica fundaţiile”, a declarat Ramshankar Katheria săptămâna aceasta, potrivit indiatimes.com.

Profesorul Ram Nath, o autoritate în istoria monumentului Taj Mahal, a spus: “Taj Mahal stă pe malul râului Yamuna, care acum a secat. Acest lucru nu a fost prevăzut niciodată de constructori. Râul reprezintă un element constitutiv al designului său arhitectural şi dacă râul moare, atunci Taj Mahal nu poate să supravieţuiască”.

Celebrul mausoleu din marmură este una dintre cele mai mari atracţii turistice ale Indiei, aducând patru milioane de turişti în fiecare an, în oraşul Agra din nordul ţării.

Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...
Ultima oră
Pe aceeași temă