21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialArena Naţională: Nişte tineri au "încins" o "miuţă" cu peturi la prezentarea...

Arena Naţională: Nişte tineri au “încins” o “miuţă” cu peturi la prezentarea candidaţilor USL

Mai mulţi tineri au “încins”, miercuri, într-un colţ al gazonului stadionului Arena Naţională, o “miuţă” cu peturile aruncate la întâmplare de participanţii la lansarea candidaţilor USL, chiar în timpul prezentării candidaţilor, potrivit Mediafax.

 

Tinerii au profitat de prezenţa pe terenul de pe Arena Naţională, în dreptul peluzei a doua, şi s-au folosit de peturile de apă aruncate de cei care le-au utilizat pentru a juca “o miuţă” chiar în timp ce pe scena aflată în mijlocul terenului treceau candidaţii USL, în acordurile imnului USL.

“Jucătorii” de pe Arena Naţională au putut să joace “miuţa” pentru că au avut loc: participanţii din zona terenului părăsiseră stadionul în masă încă din timpul prezentării candidaţilor din primele judeţe.

În momentul prezentării candidaţilor din colegiile din Bucureşti – ultimii prezentaţi, în zona gazonului mai erau doar câteva sute de participanţi, tot câteva sute rămânând şi în tribune.

Cei mai fideli participanţi s-au dovedit cei ai UNPR, care au rămas în bloc în tribune până la sfârşitul evenimentului.

Mitingul USL nu a avut o încheiere oficială, liderii USL părăsind şi ei scena şi stadionul odată cu ultimii candidaţi prezentaţi, dar în urma participanţilor.

 

Cele mai citite

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă