12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialArbitrii Marius Martiş şi Ionică Serea au fost arestaţi preventiv

Arbitrii Marius Martiş şi Ionică Serea au fost arestaţi preventiv

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Argeş, instanţa a admis solicitarea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă pentru 29 de zile a arbitrilor Ionică Serea şi Marius Martiş, după o şedinţă de judecată care nu a fost publică şi care a durat aproximativ două ore, transmite corespondentul Mediafax.

Astfel, Ionică Serea, a cărui ordonanţă de reţinere expira în jurul orei 14.00, a fost arestat preventiv pentru luare de mită, în timp ce arbitrul de Liga I de fotbal, Marius Martiş, a fost arestat preventiv pentru complicitate la dare şi luare de mită.

Decizia instanţei nu este însă definitivă, putând fi atacată de către avocaţii celor doi, recursul urmând să se judece la Curtea de Apel Piteşti.

La ora transmiterii acestei ştiri, cei doi se află încă în clădirea Tribunalului Argeş, urmând să fie duşi cu duba în arestul Poliţiei judeţene Argeş.

Arbitrul de fotbal de Liga I, Marius Martiş, şi fostul arbitru Ionică Serea, reţinuţi joi de procurorii anticorupţie, au fost aduşi, vineri dimineaţă, la Tribunalul Argeş, cu duba Poliţiei, din arestul Poliţiei judeţene Argeş, cei doi fiind însoţiţi de avocaţi.

Când s-a dat jos din duba Poliţiei, Ionică Serea a declarat că nu este vinovat, în timp ce Martiş nu a făcut nicio declaraţie.

 

Procurorii DNA spun că Serea a primit 21.000 de dolari de la Penescu


Procurorii din cadrul DNA Piteşti efectuează cercetări penale faţă de arbitrii Ionică Serea şi Marius Martiş pentru fapte de corupţie, iar din materialul de punere în mişcare a acţiunii penale a reieşit că Serea a primit 21.000 de dolari de la Penescu, prin intermediul lui Martiş şi Făcăleaţă.

Potrivit procurorilor DNA, Ionică Serea este cercetat pentru luare de mită, iar Marius Martiş pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, informează corespondentul NewsIn.

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii: Serea Ionică, fost arbitru de fotbal în cadrul Federaţiei Române de Fotbal (F.R.F), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită şi Martiş Marius Marian, arbitru de fotbal în cadrul Federaţiei Române de Fotbal, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de luare de mită”, se arată într-un comunicat al DNA Piteşti.

Procurorii anticorupţie precizează cum a luat banii Serea, pentru a favoriza echipa Fotbal Club Argeş Piteşti, la o partidă cu Steaua Bucureşti, disputată la data de 20 martie 2009.

“La data de 18 martie 2009, inculpatul Serea Ionică, în calitate de arbitru de fotbal în cadrul Comisiei centrale a arbitrilor – organism al F.R.F., a primit suma de 21.000 USD de la învinuitul Penescu Gheorghe Cornel, prin intermediul inculpatului Martiş Marius Marian şi al învinuitului Făcăleaţă Liviu Ilie. Această sumă de bani a fost dată pentru ca inculpatul Serea Ionică, în calitate de arbitru delegat de Federaţia Română de Fotbal să arbitreze partida dintre cluburile Fotbal Club Argeş Piteşti şi Fotbal Club Steaua Bucureşti, disputată la data de 20 martie 2009, să faciliteze ca echipa Fotbal Club Argeş Piteşti să obţină un rezultat favorabil în meciul pe care urma să-l dispute cu echipa Fotbal Club Steaua Bucureşti şi de asemenea, pentru ca jucători din cadrul echipei din Piteşti să nu primească sancţiuni disciplinare („cartonaş galben” sau „cartonaş roşu”), iar astfel de sancţiuni să fie aplicate fotbaliştilor din echipa adversă”, se arată în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori.

DNA Piteşti mai precizează că la instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş.
Magistraţii Tribunalului Argeş au decis, vineri, emiterea de mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele arbitrilor Ionică Serea şi Marius Martiş, acuzaţi de procurorii DNA Piteşti de fapte de corupţie în dosarul privind mita din arbitraj declanşat în urmă cu un an.

“Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 29 aprilie 2010, procurorii au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ora iar la data de 30 aprilie 2010, Tribunalul Argeş a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Serea Ionică şi Martiş Marius Marian pe o perioadă de 29 de zile” se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Piteşti al DNA au solicitat instanţei arestarea preventivă pe 29 de zile a lui Ionică Serea pentru luare de mită şi a lui Marius Martiş pentru complicitate la dare şi luare de mită.

Vineri dimineaţă, la sediul DNA Piteşti s-au prezentat finanţatorul echipei de fotbal FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul director al societăţii PIC Liviu Făcăleaţă pentru a fi audiaţi de către procurorii anticorupţie.

La intrarea în sediul DNA Piteşti, cei doi nu au făcut declaraţii, însă este posibil, potrivit unor surse judiciare, ca venirea lor la audieri să aibă legătură cu dosarul în care au fost reţinuţi arbitrii focşăneni Ionică Serea şi Marius Martiş.

Arbitrul de fotbal de Liga I, Marius Martiş, audiat joi seară de procurorii anticorupţie, la DNA Piteşti şi a cărui casă din Focşani a fost percheziţionată de procurori, a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pentru complicitate la luare şi dare de mită, iar fostul arbitru Ionică Serea a fost reţinut de procurorii DNA Piteşti pentru luare de mită, ambii fiind suşi în arestul Poliţiei Judeţene Argeş.

Serea, în vârstă de 41 de ani, a fost retrogradat în lotul B de arbitraj, în aprilie 2009, pentru prestaţia din semifinala Cupei României, CFR Cluj-FC Vaslui, scor 1-0, şi nu mai avea posibilitatea să mai conducă vreun meci din cauza vârstei sale.

În iulie 2009, numele lui Marius Martiş a fost vehiculat printre numele a 13 arbitri incluşi de Comisia Centrală a Arbitrilor pe lista pentru sezonul 2009-2010 al Ligii I şi care ar fi fost implicaţi în scandalul de corupţie în care este judecat patronul echipei FC Argeş, Cornel Penescu.

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, a fost arestat în 16 aprilie, în dosarul “Mită în fotbal”, fiind acuzat de dare de mită, cumpărare de influenţă şi iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat. El a fost trimis în judecată în stare de arest, alături de fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, şi fostul director general al firmei Pic, Liviu Făcăleaţă.

În 30 ianuarie 2010, finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor Gheorghe Constantin şi fostul director al PIC Piteşti, Liviu Făcăleaţă, judecaţi pentru fapte de corupţie, au părăsit Penitenciarul Mărgineni, fiind puşi în libertate.

Alţi zece inculpaţi din acelaşi dosar, respectiv directorul pentru relaţii internaţionale al Federaţiei Române de Fotbal, Florin Prunea, observatorul federal Marcel Lică şi arbitrii Sorin Corpodean, Marcel Savaniu, Aurelian Bogaciu, Cristian Lucian Dan şi Sorin Caia, administratorul FC Argeş, Gheorghiţă Pieca, fostul preşedinte al formaţiei piteştene, Cristian Mincă, şi Daniela Cârstina, director în cazul societăţii PIC, acuzaţi şi ei de fapte de corupţie, au fost trimişi în judecată în stare de libertate în acelaşi dosar.

Potrivit acuzaţiilor de la dosar, în perioada 2006 – aprilie 2009, Gheorghe Cornel Penescu, Liviu Ilie Făcăleaţă, Cristian Mincă, Gheorghiţă Pieca şi Constantin Gheorghe au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în mod coordonat în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave de corupţie prin care să obţină beneficii financiare sau materiale.

 

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă