18.7 C
București
joi, 4 iunie 2026
AcasăSpecialArad.Program internațional de voluntariat

Arad.Program internațional de voluntariat

Din luna mai 2014, Asociația Educatio derulează proiectul „Spotlights on Youth”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune-Serviciul European de Voluntariat. „Spotlights on Youth” este un proiect care presupune un stagiu de voluntariat de 10 luni și 3 săptămâni în Arad, cu implicarea a nouă voluntari din Portugalia, Lituania și Turcia.

Activitățile sunt grupate pe două componente: conștiință europeană şi artă și cultură. ”Cei nouă voluntari din Portugalia, Lituania și Turcia vor avea posibilitatea să își dezvolte, pe întreaga durată a stagiului din Arad, competențele antreprenoriale, culturale și de expresivitate. Totodată, se dorește o stimulare a colaborării dintre actorii locali și tinerii din Arad cu privire la inițiativele culturale. Activitățile în care vor fi angrenați voluntarii vizează sprijin pentru acțiunile de promovare a evenimentelor culturale organizate în municipiul Arad, dar şi cursuri interactive de comunicare într-o limbă străină cu tinerii şi copiii de la orfelinatul din Ineu”, spun reprezentanții asociației arădene.

Aradul va găzdui mai mulți voluntari internaționali

Cele mai citite

Digi și SRI semnează un proiect de aproape 200 de milioane de euro pentru securitate cibernetică și inteligență artificială

Potrivit companiei, acordul include atât componente hardware, cât și software și urmează să fie implementat gradual pe o perioadă de patru aniDigi România și...

Legea SAFE ajunge la CCR: deputații contestă modificările privind administrația, PNRR și achizițiile publice

Contestația vizează atât legea în ansamblu, cât și mai multe prevederi considerate de semnatari ca fiind fără legătură directă cu obiectivul programului europeanCurtea Constituțională...

Europa vrea să rupă dependența tehnologică de SUA și China

Bruxelles pregătește ofensiva pentru cipuri, AI și cloud europeanComisia Europeană a lansat miercuri un nou pachet legislativ amplu prin care încearcă să întărească independența...
Ultima oră
Pe aceeași temă