18.7 C
București
joi, 4 iunie 2026
AcasăSpecialArad: Aproximativ 800 de persoane au stat la cozi pentru preschimbarea permisului...

Arad: Aproximativ 800 de persoane au stat la cozi pentru preschimbarea permisului auto

Aproximativ 800 de arădeni au stat la cozi, luni, pentru a-şi preschimba permisul auto, fiind de opt ori mai mulţi solicitanţi decât în zilele obişnuite, astfel că autorităţile au prelungit programul de lucru cu două ore, pentru a prelua cât mai multe cereri, potrivit Mediafax.

Cozile s-au format încă de la ora 7.00 la ghişeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere din cadrul Prefecturii Arad, aflate într-un mall din oraş.

La ora prânzului, aproximativ 500 de persoane stăteau la cozi, funcţionarii reuşind să proceseze deja 300 de solicitări.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii, în zilele obişnuite sunt primite aproximativ o sută de cereri, ceea ce înseamnă că numărul acestora a crescut de opt ori, pentru că luni vor fi procesate aproximativ 800.

„Aglomeraţia la ghişee a început înainte de Anul Nou, iar zilele trecute am avut aproximativ 250 de cereri pe zi, faţă de o sută în mod obişnuit, iar astăzi (luni – n.r.) numărul solicitanţilor a crescut şi mai mult”, a declarat purtătorul de cuvânt a Prefecturii Arad, Lucian Cozma.

Conform sursei citate, a fost luată măsura prelungirii programului de lucru cu două ore, însă doar pentru ghişeele la care se preschimbă permisele, astfel că acestea vor fi deschise, în zilele următoare, între 8.00 şi 18.00.

Majoritatea celor care aşteptau la coadă la Arad au recunoscut că vor să îşi preschimbe permisul auto înainte de 19 ianuarie, pentru a evita noua condiţie impusă, aceea de a efectua un examen medical.

Cele mai citite

Legea SAFE ajunge la CCR: deputații contestă modificările privind administrația, PNRR și achizițiile publice

Contestația vizează atât legea în ansamblu, cât și mai multe prevederi considerate de semnatari ca fiind fără legătură directă cu obiectivul programului europeanCurtea Constituțională...

Legea SAFE ajunge la CCR: deputații contestă modificările privind administrația, PNRR și achizițiile publice

Contestația vizează atât legea în ansamblu, cât și mai multe prevederi considerate de semnatari ca fiind fără legătură directă cu obiectivul programului europeanCurtea Constituțională...

Digi și SRI semnează un proiect de aproape 200 de milioane de euro pentru securitate cibernetică și inteligență artificială

Potrivit companiei, acordul include atât componente hardware, cât și software și urmează să fie implementat gradual pe o perioadă de patru aniDigi România și...
Ultima oră
Pe aceeași temă