19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialArabia Saudită anunţă că a dejucat un atentat al Statului Islamic la...

Arabia Saudită anunţă că a dejucat un atentat al Statului Islamic la Ambasada SUA

Arabia Saudită a arestat 93 de persoane suspectate că fac parte din gruparea Statul Islamic (SI), inclusiv două persoane care ar fi plănuit un atentat cu maşină capcană, dejucat, la Ambasada Statelor Unite din Riyadh, a anunţat marţi Ministerul de Interne, potrivit Mediafax

Între cele 93 de persoane se află cel puţin 77 de cetăţeni saudiţi, a precizat ministerul într-un comunicat citat de Agenţia de Presă Saudită (SPA), relatează Reuters

“Acţiuni sunt în curs împotriva grupării deviante care caută să submineze securitatea ţării. Ei caută fără încetare să facă acest lucru prin planurile lor criminale”, se arată în comunicat.

Citește și: Irak: Militanţii Statului Islamic au distrus șantierul arheologic Nimrud

O celulă din care făceau parte doi sirieni şi un saudit a planificat un atac sinucigaş cu bombă împotriva sediului Ambasadei Statelor Unite din capitala saudită, dar complotul a fost descoperit în martie. Unul dintre cei doi suspecţi sirieni şi suspectul saudit se află printre cele 93 de persoane arestate, a precizat ministerul.

Altă celulă, din care făceau parte cel puţin 61 de saudiţi potrivit autorităţilor, a încercat să recruteze membri pe reţele de socializare, să colecteze fonduri şi să înfiinţeze tabere de antrenament pe teritoriul regatului.

Ministerul a anunţat anterior că a arestat un al doilea suspect, în urma unor atacuri armate, în martie şi aprilie, în care au fost asasinaţi doi poliţişti saudiţi, la ordinul SI. Acesta este considerat primul atac comis de gruparea jihadistă pe teritoriul regatului.

Citește și: Biserică creștină, aruncată în aer de gruparea teroristă Stat Islamic

Gruparea sunnită Statul Islamic şi-a îndemnat anul trecut susţinătorii din regat să comită atacuri împotriva autorităţilor saudite, expatriaţilor occidentali şi membrilor minorităţii musulmane şiite pe teritoriul ţării, în loc să se alăture organizaţiilor sale în Siria sau Irak.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă