22.1 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialApple a depăşit Microsoft ca valoare de piaţă

Apple a depăşit Microsoft ca valoare de piaţă

Apple a urcat pe primul loc în topul celor mai valoroase companii americane de tehnologie, din punct de vedere a capitalizării pe piaţă, devansând Microsoft, potrivit Wall Street Journal.

Apple are o capitalizare pe piaţă de aproape 223 miliarde de dolari, faţă de 219 miliarde de dolari cât valorează acţiunile Microsoft, după ce în şedinţa de tranzacţionare de miercuri titlurile companiei de software au pierdut 4% din valoare. Acţiunile Apple au închis sesiunea în scădere cu 0,5%, scrie Mediafax.

Anul trecut, preţul acţiunilor Apple s-a dublat, depăşind 244 de dolari pe unitate, în condiţiile în care compania s-a bucurat de succesul aparatelor iPhone şi computerelor iPad.

Titlurile Microsoft au urcat, de asemenea, însă nu atât de spectaculos precum cele ale Apple. Acţiunile producătorului de software erau tranzacţionate la sfârşitul şedinţei de miercuri la preţul de 25 de dolari pe unitate, faţă de 20 de dolari pe unitate în urmă cu un an.

Cele mai citite

Comisia Electorală din Rusia a respins candidatura partidului de opoziție Iabloko la alegerile regionale din Sankt Petersburg

Comisia Electorală Centrală (CEC) a Rusiei a confirmat vineri decizia autorităților electorale din Sankt Petersburg de a exclude candidații partidului liberal Iabloko de la...

Peste 70.000 de pastile de ecstasy găsite în bagajele unui pilot. Autoritățile spun că era și drogat

Un pilot malaezian în vârstă de 39 de ani a fost arestat pe aeroportul internațional Soekarno-Hatta din Jakarta, după ce autoritățile indoneziene au descoperit...

Letonii dezvăluie arma secretă din duelul cu FCSB! Declarațiile lui Mihai Stoica au ajuns pe pereții vestiarului

Fundașul lui FK Auda, Oskars Rubenis, a explicat cum declarațiile făcute de oficialii FCSB au fost folosite ca sursă de motivație înaintea dublei din...
Ultima oră
Pe aceeași temă