12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialApostu şi Stoia rămân în arest

Apostu şi Stoia rămân în arest

Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au respins cererea de eliberare sub control judiciar depusă de primarul suspendat al Clujului, Sorin Apostu, şi de omul de afaceri Călin Stoia. Cei doi sunt arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie şi pentru spălare de bani.

Cerere rejudecată

Cererea de eliberare a fost rejudecată la solicitarea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a admis în 30 ianuarie recursul făcut de avocaţii lui Apostu şi Stoia. Astfel, ICCJ a retrimis spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj solicitarea de eliberare sub control judiciar. Judecătorii de la ICCJ au precizat că nu a fost respectată legea, deoarece, “la judecarea cererii de eliberare sub control judiciar din 19 ianuarie, lui Sorin Apostu nu i-au fost luate declaraţii”.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă