Povestea incepe in iulie 1969, atunci cand o lume intreaga urmareste unul dintre evenimentele cele mai importante ale secolului trecut – primul pas al omului pe Luna.
Noua luni mai tarziu trei austronauti americani (Jim Lovell – jucat de Tom Hanks, Fred Haise – Bill Paxton si Jack Swigert – Kevin Bacon) zboara spre Luna: a treia incercare a omului de a aseleniza. Ceea ce trebuia sa fie un zbor de rutina in spatiu devine o drama atunci cand unul dintre tancurile de oxigen ale aeronavei "Apollo 13" explodeaza. Vorbele lui Lovell – "Houston, avem o problema!" – devin inceputul unei povesti care starneste emotii de toate tipurile, printre care speranta, teama si, desigur, patriotism.
Cu nava partial distrusa, astronautii nu numai ca trebuie sa-si anuleze misiunea, dar trebuie sa-si salveze viata inainte ca proviziile de aer si apa sa se epuizeze, fiind in pericol de sufocare si de inghet. Echipajul se refugiaza in modulul selenar (LEM), proiectat pentru a purta doi oameni, care devine o adevarata barca de salvare pentru cele patru zile pana la intoarcerea lor pe Terra.
In plus, apar frictiunile emotionale, atunci cand Jack, cel mai putin experimentat membru al echipajului, este pe nedrept acuzat de explozie. Lovell si echipa sa incearca sa rezolve aceste probleme, in timp ce lumea intreaga este captivata de drama desfasurata la 300.000 km departare de Pamant.
Filmul beneficiaza de efecte speciale si de numeroase minuni ale tehnologiei disponibile la acea vreme. Este unul dintre acele filme rare in care personajele sunt capabile sa devina legate puternic de audienta, in primul rand datorita faptului ca se bazeaza pe o poveste autentica. Spre deosebire de multe pelicule realizate la Hollywood in anii ‘90, care au probleme privind acuratetea istorica, "Apollo 13" are la baza o documentare extrem de serioasa. Scenariul porneste de la povestea scrisa de unul dintre principalii participanti la eveniment. Scriptul lui William Broyles Jr. si Al Reinert pierde destul timp cu detalii banale din viata familiei Lovell, probabil pentru a face loc si unor roluri feminine in ceea ce era de fapt o poveste 100% masculina.
Astfel, i s-a oferit lui Kathleen Quinlan oportunitatea de a performa frumos ca sotie a lui Lovell.
Ca si misiunea "Apollo 13" insasi, fimul lasa in acelasi timp impresia de succes si esec. Nu ii lipseste suspansul, dar actiunea putea fi cu mult mai obscura pentru audienta, care stie prea devreme cum se vor sfarsi lucrurile.
Regizorul Ron Howard a renuntat la relevarea unor detalii ale misiunii, care ar fi facut actiunea mai interesanta, dar care ar fi creat o imagine negativa pentru NASA.
"Apollo 13" s-a dorit a fi un tribut adus ingeniozitatii, curajului, muncii in echipa, profesionalismului astronautilor si a echipajului de la sol, care au transformat primul dezastru din spatiul cosmic dintr-o poveste frustranta si tragica intr-una a unei salvari triumfatoare.
Culise
Hanks a refuzat sa scrie cu stanga pentru film, desi Jim Lovell, pe care il interpreteaza, este stangaci. Pentru actori, actiunea a fost aproape reala. "Atunci cand am filmat secventa lansarii, cu costumele noastre sub presiune si casti, m-am simtit cu adevarat in drum spre Luna" a afirmat Tom Hanks. Pentru realizarea efectelor de imponderabilitate, a trebuit sa fie simulata caderea libera. Fimarile au fost realizate in reprize de cate 23 sec. intr-un avion NASA special. Inainte de a urca la bordul acestuia, intreaga echipa a trebuit sa ia un medicament puternic, folosit de astronauti pentru a evita raul inevitabil si toate neajunsurile acestuia. Bob Williams, director al programelor de pregatire pentru lipsa de gravitate la NASA, le-a spus actorilor la ce sa se astepte: "Este ca un roller-coaster in cer". Dupa filmari, Hanks a fost de alta parere: "Nu e o senzatie pe care sa o poti compara cu ceva cunoscut…". In total, echipa a zburat de 17 ori, cu 609 momente fara gravitate. "Actorii au petrecut mai mult timp fara gravitate decat un astronaut adevarat", a spus Jim Lovell, adevaratul comandant al lui "Apollo 13".
Premii
1996 – Premiul Oscar pentru cel mai bun montaj (Mike Hill, Daniel Hanley) si pentru cel mai bun sunet. Nominalizare pentru cel mai bun film, cea mai buna scenografie, cele mai bune efecte vizuale, coloana sonora (categoria drama), cel mai bun actor intr-un rol secundar (Ed Harris), cea mai buna actrita intr-un rol secundar (Kathleen Quinlan), cel mai bun regizor (Ron Howard).
1996 – Premiul BAFTA pentru cele mai bune efecte vizuale si premiul pentru cel mai bun proiect de productie (Michael Corenblith). Nominalizat la categoriile: cel mai bun film, cel mai bun montaj, cel mai bun sunet.
1996 – Nominalizare la Globul de Aur, categoriile: cel mai bun actor in rol secundar, cea mai buna actrita in rol secundar, cel mai bun regizor.
