24.7 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialApocalipsa mayaşă: 15.000 de vizitatori aşteptaţi la Chichen Itzá

Apocalipsa mayaşă: 15.000 de vizitatori aşteptaţi la Chichen Itzá

Chichen Itzá, unul din siturile arheologice cele mai reprezentative ale civilizaţiei maya din sud-estul Mexicului, se pregăteşte să primească între 15.000 şi 20.000 de vizitatori în această vineri pentru a marca începutul unei noi ere din calendarul mayaş, au anunţat responsabili, potrivit Agerpres.

„Ne aşteptăm la între 15.000 şi 20.000 de vizitatori în această vineri”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Institutului Naţional de Antropologie şi Istorie, responsabil pentru conservarea patrimoniului natural al ţării.

„Va fi o zi de vizită normală la ore obişnuite”, a precizat el, indicând că nu sunt prevăzute nici ceremonii şi nici demersuri particulare pentru sfârşitul acestui ciclu de 5.200 de ani, interpretat de unii ca o profeţie a sfârşitului lumii.

Cu toate acestea, institutul s-a declarat conştient că Chichen Itzá şi piramida sa maiestuoasă Kukulkan vor atrage o afluenţă comparabilă cu festivităţile de echinocţiu, când mulţimi de vizitatori vin să urmărească jocul primelor raze ale primăverii pe construcţiile milenare de piatră.

Joi, mii de vizitatori, dintre care mulţi străini, au vizitat situl unde aveau loc în mod excepţional dansuri prehispanice.

O mare mulţime de vizitatori este aşteptată la alte situri arheologice din sud-estul Mexicului, din Guatemala, Salvador şi Honduras.

Cele mai citite

FIFA confirmă un proiect fără precedent! Privatizarea Cupei Mondiale promite miliarde pentru federații

FIFA a confirmat lansarea unei noi structuri comerciale care deschide calea privatizării parțiale a Cupei Mondiale și atragerii de investiții de miliarde de dolari.FIFA...

Venus Williams continuă seria neagră! Întrebările despre viitorul său devin tot mai apăsătoare

Venus Williams a fost eliminată în primul tur al turneului WTA 500 de la Washington, după un nou eșec care a prelungit seria fără...

Camera Deputaților a aprobat acordul SAFE de 16,68 miliarde de euro. Radu Miruță a acuzat AUR că a votat „împotriva apărării României”

Camera Deputaților a aprobat miercuri propunerea legislativă pentru ratificarea Acordului de împrumut (SAFE) dintre Uniunea Europeană și România, în valoare de 16,68 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă