16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialApel pentru suporterii englezi

Apel pentru suporterii englezi

Starul Angliei Wayne Rooney şi selecţionerul său Roy Hodgson le-au cerut, ieri, într-un mesaj video, fanilor echipei să se comporte bine, în timp ce echipa naţională este ameninţată cu descalificarea de la EURO 2016, în cazul unor noi incidente în care sunt implicaţi suporterii englezi.

„Rămâneţi în siguranţă, fiţi rezonabili şi continuaţi să ne susţineţi“, le-a cerut Rooney. „Vă cer să staţi departe de necazuri“, le-a cerut la rândul său Hodgson. Într-un video postat pe reţelele de socializare, selecţionerul s-a declarat „foarte îngrijorat în legătură cu ameninţarea excluderii şi posibilele sancţiuni care ar putea afecta echipa Angliei“.

„Noi am muncit foarte mult pentru a ajunge aici şi ne dorim să rămânem în competiţie. Fac deci apel la toţi suporterii. Bineînţeles, noi vă apreciem susţinerea, însă vă cer să staţi departe de necazuri“,  a insistat Hodgson.  „Vă rog, dacă nu aveţi bilet, nu faceţi deplasarea“, spune Rooney, „iar pentru cei care au bilet, rămâneţi în siguranţă, fiţi rezonabili şi continuaţi să ne susţineţi“. 

UEFA, care gestio­nează EURO 2016, a ameninţat Anglia şi Rusia cu excluderea de la turneu „în cazul unor noi violenţe“ ale suporterilor lor, după violentele incidente de sâmbătă de la Marsilia, dinaintea şi după meciul Anglia-Rusia (1-1). Aceste incidente au făcut 35 de răniţi, dintre care un suporter englez se află între viaţă şi moarte. Autorităţile franceze au procedat deja la 116 arestări pentru violenţă, care au condus la trei expulzări de pe teritoriul Franţei de la debutul Campionatului European de fotbal 2016, a anunţat Ministerul de Interne, citat de AFP.

În­cepând de vineri, poliţiştii fran­cezi „au procedat la 116 reţineri, dintre care 63 de persoane au fost încarcerate“, conform unui comunicat al ministerului. Aceeaşi sursă a precizat că „trei expulzări de pe teritoriul Franţei a unor suporteri violenţi au fost deja pronunţate, iar cinci interdicţii de intrare în Franţa au fost aplicate împotriva unor indivizi străini cu posibil risc de tulburare a ordinii publice“. Ministerul de Interne a asigurat că „aceste acţiuni de securizare vor continua pe tot parcursul competiţiei“.    

Cele mai citite

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă