24.8 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialApartamente de 11.000 euro în Mangalia

Apartamente de 11.000 euro în Mangalia

Primarul oraşului Mangalia, Claudiu Tusac, a semnat ieri contractul pentru construirea locuinţelor ieftine pentru tineri, a locuinţelor pentru închiriere şi a celor sociale. „Am semnat contractul, acum putem trece la treabă. Imobilele vor fi construite pe strada Oituz, în cartierul Dobrogea II şi pe strada M.I. Dobrogeanu. Este vorba de trei tipuri de locuinţe: cele ieftine (11 blocuri – 500 apartamente), cele în regim de închiriere (22 apartamente- 140 locuinţe) şi cele sociale (54 de garsoniere şi apartamente cu câte două camere)”, a declarat edilul.

În ceea ce priveşte locuinţele sociale, acestea vor fi ridicate într-unul din cartierele considerate a fi periculoase ale Mangaliei, respectiv zona „Colonişti”, unde îşi duc veacul zeci de ţigani, care locuiesc în nişte barăci. „Vom dărâma acest cartier dezastruos, unde oamenii stau ca-n nişte grajduri, şi vom construi 18 apartamente frumoase aici”, a completat Tusac.

Acesta a mai spus că semnarea acestui contract s-a produs abia acum şi din vina unor consilieri locali care nu au fost de acord cu acest proiect. „Unii s-au împotrivit din răutate, alţii din neştiinţă şi, poate, neglijenţă”, a adăugat primarul. Preţul locuinţelor sociale este de 11.000 de euro, în timp ce costurile locuinţelor pentru tineri sunt cuprinse între 13.500 şi 27.000 de euro, iar cel al imobilelor în regim de închiriere este de 18.000 de euro. Prin construcţia de locuinţe ieftine pentru tineri, a mai spus Tusac, se doreşte stoparea migraţiei tinerilor mangalioţi în alte judeţe ale ţării.

 

Cele mai citite

Wall Street urcă la maxime istorice: bursele explodează pe fondul rezultatelor solide ale companiilor și al ieftinirii petrolului

Bursa de la New York a avut, marți, una dintre cele mai bune sesiuni de tranzacționare din acest an, principalii indici americani închizând la...
Ultima oră
Pe aceeași temă