Un referendum interzice constructia de minarete in Elvetia. In regiunea Calabria din sudul Italiei izbucnesc violente rasiale. O dezbatere intensa si in contradictoriu se duce in Franta pe marginea identitatii nationale. Aceste evenimente au foarte putin in comun, dar toate indica o tendinta europeana in ascensiune.
Mai mult decat oricand in ultimele decenii, frica devine forta dominanta in politica europeana. si nu e o frica abstracta, neconturata: este, in primul rand, o frica fata de alteritatea noneuropeana, perceputa de un numar tot mai mare de europeni "albi" ca amenintare la adresa identitatii si modului de viata european, daca nu chiar la adresa sigurantei noastre fizice si a locurilor de munca.
In plin centrul acestor dezbateri se plaseaza problema islamului si a migratiei. Succesul recentului eseu semnat de Christopher Caldwell, "Reflectii asupra revolutiei in Europa", este un semn al fricii fata de "islamizare" – o frica augmentata de impactul destabilizator al unui moment dificil economic.
Cazul Frantei este interesant, fiindca aceasta tara s-a descurcat mai bine decat majoritatea altora in combaterea declinului economic, in virtutea unui sistem functional de protectie sociala. Dar dreapta se teme ca alegerile regionale programate peste doua luni s-ar putea transforma intr-un referendum asupra guvernarii sale. Asa ca lansarea de catre presedintele Nicolas Sarkozy a dezbaterii despre identitatea nationala nu este deloc accidentala.
Tactica sa ar putea insa avea usor un efect contrar. Prin plierea pe instinctele dreptei, Sarkozy risca sa reconsolideze un partid in decadere – un partid pe al carui electorat Sarkozy l-a atras de partea sa in alegerile din 2007, dar care si-ar putea recastiga alegatorii in 2010. De ce sa nu votezi pentru "original", daca ai ocazia?
Dar, dincolo de strategiile electorale orientate pe termen scurt si posibil contraproductive, dezbaterea despre identitate nationala este simptomul unei mentalitati raspandite mult peste frontierele Frantei. Globalizarea si frustrarile care o insotesc imping multi oameni sa bajbaie plini de incertitudini dupa propria valoare. si cu cat mai putin convinsi sunt oamenii de viitorul lor, cu atat tind sa se concentreze mai mult asupra propriei identitati de o maniera negativa, defensiva. Daca nu ai incredere in capacitatea de a surmonta dificultatile modernizarii, poti sa te retragi in cochilie si sa te concentrezi asupra propriei persoane, in loc sa te gandesti la ce ai vrea sa realizezi impreuna cu ceilalti.
In apararea dezbaterii pe care a lansat-o, Sarkozy isi prezinta initiativa ca pe o bariera impotriva amenintarii "multiculturalismului si tribalismului". In acceptiunea sa, nimic nu ar fi mai periculos decat sa impui o tacere artificiala asupra unei probleme care fierbe sub capacul corectitudinii politice.
Multi francezi au fost bulversati de explozia de bucurie dupa victoria nationalei de fotbal a Algeriei impotriva Egiptului in campania de calificare pentru Cupa Mondiala din Africa de Sud din 2010. Strazile multor orase franceze vibrau de o frenezie "meridional-mediteraneeana" – un contrast flagrant fata de apatia care marca atmosfera din jurul echipei nationale a Frantei din acea seara.
Acest contrast dintre sentimentele manifeste proalgeriene si sentimentul mult mai discret profrancez era cu atat mai tulburator, cu cat aducea aminte de o alta seara fotbalistica: Franta jucase la Paris impotriva Algeriei, iar echipa franceza fusese huiduita de o parte insemnata a spectatorilor, ai caror parinti sau chiar bunici se nascusera in Algeria.
Dincolo de patriotismul fotbalistic, problema valului care acopera fata si corpul unui numar foarte mic de femei musulmane din Franta a reaparut si ea ca miez al unei atentii agitate. Ar trebui interzisa burqa, asa cum a sugerat Sarkozy, sau ar trebui ca o chestiune atat de privata pentru un numar atat de mic de oameni sa ramana in afara actiunii bratului lung al legii?
Prin lansarea unei dezbateri nationale asupra identitatii, Sarkozy risca sa creeze frontiere inutile intre cetatenii francezi – la momentul nepotrivit si cu o motivatie gresita. Face statul francez tot ce-i sta in putinta pentru ca toti cetatenii sa se simta inclusi in cele trei valori universale "libertate, egalitate, fraternitate?"
Nu poti sa predici ce tu insuti nu practici pe de-a-ntregul. Daca o parte notabila a tinerilor francezi se simt, in primul rand, algerieni sau musulmani, nu cumva e acest lucru o dovada ca ceva nu e in regula cu politicile de integrare? Inainte sa le cerem "lor" sa-si clarifice natura atasamentului fata de Franta, poate ca noi, francezii, ar trebui sa ne asiguram ca ii tratam de o maniera fraterna, egala si libera. Singurul raspuns la complexitatea identitatii este absoluta limpezime a valorilor. Fiecare cetatean francez trebuie sa accepte valorile Republicii, democratia, statul de drept, respectul pentru altii.
Identitatea nu tine doar de etnie si religie. Pentru cei care vor sa se alature proiectului francez si celui european, tine de valori. Confruntati cu provocarea unei Asii in ascensiune, frica nu e cel mai bun raspuns pe care europenii sa-l poata articula. Ar trebui sa-si reaminteasca de ceea ce spunea Franklin Roosevelt in discursul sau inaugural din 1933, tinut chiar la momentul culminant al Marii Depresii: "Singurul lucru de care trebuie sa ne fie frica este frica insasi".
