15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialAnkara pregătește noi măsuri de securitate, după atentatul cu mașina capcană

Ankara pregătește noi măsuri de securitate, după atentatul cu mașina capcană

Guvernul turc a anunțat, sâmbătă, că va lua noi măsuri de securitate pe plan naţional, după atentatul cu maşină capcană de joi care a provocat moartea a 28 de persoane în centrul Ankarei, a precizat premierul turc, relatează AFP, conform Agerpres

“Ne îndreptăm spre modificări în materie de securitate”, a declarat Ahmet Davutoglu la finalul unei reuniuni de cinci ore la Ankara cu responsabili din domeniul securităţii naţionale, anunţând pregătirea în acest scop a unui “plan de acţiune” antiteroristă. 

Ahmet Davutolgu a precizat că numărul forţelor de ordine va fi crescut şi că acestea vor fi “mai vizibile” în misiunea lor, făcând apel la toţi turcii să le ajute. 

“Organizaţiile teroriste încearcă să provoace un traumatism şi haos în rândul populaţiei. Trebuie să ajutăm cu toţii forţele de securitate. Niciun concept de securitate nu poate reuşi fără susţinerea poporului”, a spus şeful guvernul islamo-conservator. 

El a respins revendicarea atentatului de către o mişcare radicală kurdă a atentatului, insistând că atacul a fost comis de Partidul muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi de combatanţii kurzi sirieni din Unităţile de protecţie a poporului (YPG), pe care artileria turcă îi bombardează de o săptămână. 

“S-a determinat cu claritate că acest atentat terorist este opera PKK-YPG”, a spus el. 

Şoimii libertăţii din Kurdistan (TAK), o grupare apropiată de PKK potrivit Ankarei, a revendicat vineri atentatul şi a avertizat că există riscul unor noi atacuri în Turcia. 

22 de suspecţi au fost arestaţi în cadrul anchetei privind atentatul care s-a produs în centrul capitalei turce şi a vizat vehicule militare, a adăugat Davutoglu. 

El a reamintit că atentatorul sinucigaş a fost un sirian de 23 de ani, Salih Necar, prezentat ca un apropiat al YPG. “Am determinat fără cea mai mică urmă de îndoială identitatea sa după un deget şi o parte a mâinii sale”, a declarat Ahmet Davutoglu.

Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă