23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Angela Merkel, mesaj de SUSŢINERE pentru Iurie Leancă înaintea alegerilor de...

FOTO. Angela Merkel, mesaj de SUSŢINERE pentru Iurie Leancă înaintea alegerilor de duminică

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, i-a trimis premierului Republicii Moldova, Iurie Leancă, un mesaj de susţinere la alegerilor legislative de duminică. Merkel i-a urat succes premierului, dar şi întregului Partid Liberal-Democrat, din care face parte acesta, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului de la Chişinău, relatează IPN, preluat de Mediafax.

"Sub conducerea dumneavoastră au fost consolidate eforturile pentru apropierea Republicii Moldova de Europa şi, astfel, au fost aprofundate relaţiile cu Uniunea Europeană. Scrutinul de duminică va decide dacă moldovenii îşi doresc să continue calea spre integrarea europeană şi să devină membri ai Uniunii Europene", afirmă cancelarul german.

Angela Merkel s-a arătat convinsă că este în interesul Republicii Moldova să continue calea modernizării. "Tocmai din acest considerent doresc să vă încurajez în angajamentul dumneavoastră de a convinge populaţia Republicii Moldova de necesitatea politicii de reformare", afirmă Merkel.

Ultima dată, Iurie Leancă şi Angela Merkel au avut o întrevedere în luna iulie, la Berlin, în cadrul vizitei oficiale a premierului moldovean în Germania, la invitaţia cancelarului.

foto: unimedia.info

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă