18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialAnatolie Panis a scris "romanul Basarabiei"

Anatolie Panis a scris “romanul Basarabiei”

Bine cunoscutul prozator Anatolie Panis scoate in acest an, la editura Snagov, editura proprie, romanul “Ultimul tren spre Romania”, subintitulat “romanul Basarabiei”. Autorul, dupa cum se stie, este de origine basarabeana, a suferit mult, si-a pastrat nestirbita credinta in Dumnezeu si in natiune, de aici rezultand anticomunismul si antislavofilismul sau constant. Sub pretextul reconstituirii istorice, intr-un roman fictional, a blestematului an 1940, anul prabusirii granitelor, dar si al momentelor anterioare care au jalonat drumul Basarabiei spre Unirea din 1918, autorul face de fapt o pledoarie pentru reintregirea tarii, acel “ultim tren” la care se refera titlul. Ca sa ne construim cel mai bun viitor, trebuie sa ne cunoastem cat mai bine trecutul. Talentul literar si maiestria artistica sunt exact cat este necesar, ele sunt puse in slujba unui scop mai inalt, iar sinceritatea si buna-credinta a acestuia nu pot fi contestate. Cartea e oarecum incununarea unui efort de-o viata, iar autorul isi exprima clar, la finalul cuvantului inainte, ceea ce crede: “Separarea si declararea ca stat independent a Basarabiei, mai ales fata de Romania, reprezinta una dintre marile prostii ale sfarsitului de secol XX. A permanentiza o astfel de stare si-n secolul XXI este o si mai mare prostie”.

Cele mai citite

VIDEO. Mesajul transmis de Papa Francisc credincioşilor care sărbătoresc Paştele

Într-un mesaj plin de speranță și încredere, Papa Francisc a transmis un apel puternic la bucurie și pace pentru credincioșii care sărbătoresc Paștele în...

VIDEO. Vladimir Putin, prezent la slujba de Înviere, oficiată de Patriarhul Kirill

Credincioșii, inclusiv președintele Vladimir Putin, au umplut Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova pentru slujba de Paște în timpul nopții, condusă de Patriarhul Kirill, șeful...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă