35.3 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialAmnesty acuză UE de complicitate cu CIA

Amnesty acuză UE de complicitate cu CIA

Organizaţia Amnesty International acuză Uniunea Europeană că nu a tras la răspundere statele membre care au comis abuzuri în operaţiunea de reţinere a suspecţilor de terorism depistaţi de CIA, anunţă BBC.

Mai multe naţiuni europene au fost acuzate de cooperare cu CIA prin adăpostirea pe teritoriul lor a unor închisori secrete şi prin permiterea avioanelor CIA care transportau prizonieri să utilizeze aeroporturile lor în drumul spre alte ţări.

Se pare că mulţi dintre suspecţi au fost transferaţi în alte ţări unde au fost torturaţi sau au dispărut.

Amnesty solicită guvernelor europene să asigure o justiţie corectă pentru suspecţii care au fost interogaţi în cadrul programului cunoscut sub numele de extrădare extraordinară.

Într-un raport intitulat „Secret public: cum s-au adunat dovezile despre complicitatea Europei pentru extrădarea şi detenţia secretă a suspecţilor CIA”, publicat luni, Amnesty compilează ultimele dovezi ale implicării ţărilor europene în programele CIA.

„UE a eşuat să tragă la răspundere statele membre pentru abuzurile pe care le-au comis. Aceste abuzuri au avut loc pe teritoriul European. Pur şi simplu nu putem permite ca Europa să se alăture SUA pentru a deveni o zonă în care nimeni nu îşi asumă responsabilitatea”, a spus Nicholas Berger, director al Amnesty International.

Deşi în unele ţări au fost demarate investigaţii, organizaţia Amnesty consideră că Uniunea Europeană trebuie să se implice mai mult în acestă anchetă.

„Există un progres într-un număr de ţări europene faţă de responsabilitate. Impulsul nu trebuie pierdut. Necesitatea de a păstra secretul de stat, cu scopul de a proteja securitatea naţională nu trebuie să fie utilizată ca un ecran de impunitate”, a spus Berger.

Toate victimele intervievate de Amnesty International au declarat că au fost torturate sau tratate necorespunzător în custodie, se arată în raport.

Mai multe persoane au fost obligate să dispară, inclusiv în timp ce se aflau în custodia CIA, iar locul unde au fost trimise este încă necunoscut.

Amnesty spune – pe baza propriei sale anchete şi interviuri cu foşti deţinuţi – că opt ţări europene au fost implicate în programul controversat al CIA.

Potrivit raportului, în România, Lituania, Polonia au existat 8 închisori secrete, iar Germania şi Italia au facilitat transferul prizonierilor CIA.

Un comitet al Parlamentului lituanian a ajuns la concluzia că CIA a înfiinţat într-adevăr închisori în ţară.

România şi Polonia au negat că au există închisorilor CIA pe teritoriul lor, dar autorităţile poloneze au demarat o investigaţie în acest sens.

Un oficial CIA a declarat recent pentru BBC că programul de extrădare extraordinară a fost încheiat, dar a refuzat să declare care sunt ţările unde se află închisori.

Marea Britanie a anunţat că va organiza o anchetă cu privire la acţiunile serviciilor de informaţii în legătură cu presupusa complicitate în torturarea deţinuţilor deţinute în străinătate.

 

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Operațiune pe Dunăre: patru barje vor fi scufundate, după primele semne că nivelul apei începe să crească

Două dintre barje au fost încărcate în apropierea stâncii Pârjoaia, unde au avut loc lucrări de dislocare, iar celelalte două au fost aduse de...

Trump pune presiune pe Iran: Ori se redeschide Strâmtoarea Ormuz, ori urmează lovituri puternice

Negocierile ar viza un acord provizoriu cu o durată de 60 de zile, menit să permită reluarea circulației navelor prin această rută strategică pentru...

Lucian Bute îl consideră pe Muhammad Ali cel mai mare boxer din istorie

Fostul campion mondial IBF consideră că Muhammad Ali rămâne cel mai mare boxer din istoria categoriei grea, în ciuda performanțelor lui Oleksandr Usyk.Lucian Bute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă