13.6 C
București
duminică, 25 februarie 2024
AcasăSpecialAmicii lui DIP

Amicii lui DIP

Daca in PSD fiecare pare sa aiba o matusa bogata sau un var generos, Dan Ioan Popescu se poate lauda cu cativa amici unul si unul. Atat de grozavi, ca au reusit in cativa ani sa preia controlul multor afaceri in domeniul energetic, unde, evident, clientul cel mai gras este statul. Parca urmand o schema dinainte stabilita, in jurul lui Dan Ioan Popescu s-a tesut o retea de "investitori” ce controleaza afaceri de milioane de dolari. Firmele acestora retehnologizeaza sucursalele Electrocentrale, sustin Hidroelectrica in procesul de modernizare si ofera servicii Transelectrica. Adica exact domeniile nasite de Dan Ioan Popescu in perioada in care a fost ministrul Industriilor. Firme precum Romelectro SA, Power Consult SA, Romelectro Construct SA, Electromontaj Carpati SA sunt detinute si controlate de o mana de oameni pe care, pentru o mai buna intelegere, ii vom numi amicii lui DIP. Acestia i-au lasat fostului ministru doua firme "la cheie”, SC Management Roel SRL si Romelectro Service SRL, care s-au specializat in a acorda "consultanta”. Atat doar ca nu au putut sterge toate urmele.
Gafita Viorel, Radulescu Virgiliu, Georgescu Octavian Dan, Vasile Manuela, Dima Dan Ion si Ciocodeica Ion sunt personajele in jurul carora se invarte o megaafacere in domeniul energetic, afacere la care este conectat si Dan Ioan Popescu.

Rasturnari de situatie

Legatura intre investitorii amintiti mai sus si fostul ministru al Industriilor s-a realizat discret prin intermediul firmelor Management Roel SRL si Romelectro Service SRL. Infiintata in 1997 cu scopul de a oferi contra cost servicii anexe extractiei petrolului si gazelor naturale, SC Management Roel a avut initial urmatoarea structura de actionariat: Gafita Viorel, Radulescu Virgiliu, Ciocodeica Ion, Georgescu Octavian, Vasile Manuela si Dima Dan Ion si SC Romelectro SA, care in baza celor 54 de procente detinute indeplinea calitatea de actionar majoritar. Dupa sapte ani in care s-a pastrat aceasta structura, pe data de 25 martie 2004 s-a decis iesirea SC Romelectro SA din Management Roel. Actiunile au fost preluate de Gafita Viorel, care a ajuns sa detina 66% din societate. Printr-o miscare rapida, in aceeasi zi a avut loc o noua rasturnare de situatie. Gafita a renuntat la actiunile pe care tocmai le achizitionase. Asemenea lui au procedat Georgescu Octavian si Radulescu Virgiliu. Cel care le-a preluat pachetele de actiuni a fost Dima Dan Ion. Acesta nu a mentinut controlul asupra SC Management Roel decat pentru o perioada de un an si trei luni. In iunie 2005 el i le-a cedat fostului lider PSD Dan Ioan Popescu, care s-a vazut astfel proprietar al unei firme specializate in a acorda consultanta companiilor implicate in extragerea si comercializarea produselor petroliere sau a gazelor naturale.

O coincidenta stranie

O data cu achizitionarea SC Management Roel SRL Dan Ioan Popescu a cumparat insa, indirect, si firma Romelectro Service SRL. De fapt se poate ca acesta sa fi fost adevarata tinta. Specializata in a acorda consultanta pentru afaceri si management, Romelectro Service SRL a avut, culmea, aceeasi evolutie a actionariatului ca si Management Roel. Ceea ce pare mai mult decat o coincidenta si vine sa intareasca legatura dintre Dan Ioan Popescu si interpusii din afacerile in domeniul energetic. Societatea Romelectro Service a fost infiintata in 1999 tot de Gafita Viorel, Radulescu Virgiliu, Georgescu Octavian, Vasile Manuela si Dima Dan Ion. Bineinteles, aici a fost la un moment dat actionar si firma-mama, Romelectro SA, detinuta de aceleasi personaje amintite mai sus. Pana in 2004 controlul asupra Romelectro Service a fost impartit intre Gafita, Radulescu, Georgescu, Dima si Vasile Manuela. In luna martie 2004 si aici s-a repetat schema preluarii pachetului majoritar de actiuni de catre Dima Dan Ion. Exact ca in cazul SC Management Roel SRL, Dima a acumulat 98% din Romelectro Service. Dupa un an, mai precis in mai 2005, acesta a cedat actiunile detinute la Romelectro Service firmei Management Roel. Care, asa cum am aratat, a ajuns dupa o luna sa fie detinuta de Dan Ioan Popescu.

Contracte de la stat cu nemiluita

Din spatele lui Dan Ioan Popescu, firmele amicilor au castigat intr-un an de la stat contracte cat altii in 10. Nici schimbarea puterii politice nu le-a afectat prea mult afacerile. Dimpotriva, zerourile s-au adunat cu o si mai mare inversunare. In perioada in care Dan Ioan Popescu controla destinele industriilor romanesti, firma-mama, SC Romelectro SA, a reusit cateva lovituri de toata frumusetea. Cele mai profitabile, evident, cu statul. In martie 2002 Termoelectrica, prin sucursala Electrocentrale Bucuresti, i-a oferit 23 de miliarde firmei Romelectro. Sucursala Electrocentrale Rovinari nu a stat nici ea degeaba si i-a oferit aceleiasi societati, Romelectro SA, un contract de 72 miliarde de lei pentru produsul "cuplaj integrat Voith tip R 866 B 4g cu instalatie ulei”. Foarte interesati de produsele comercializate de firma prietenilor de afaceri ai ministrului Dan Ioan Popescu, cei de la Transelectrica – sucursala Bacau au contactat tot Romelectrica SA pentru a-i oferi spre executie lucrarea "RK LEA 220 kV Borzesti-AT1 Gutinas”. Suma oferita: 125.000 de euro. Apoi a venit iarasi randul Electrocentrale Bucuresti pentru a dirija catre Romelectro suma de 27 de miliarde.

Bani frumosi la sfarsit de mandat

Banii cei multi, foarte multi, au venit spre Romelectro abia cand mandatul ministrului Dan Ioan Popescu se apropia de final. Electrocentrale Bucuresti a achizitionat de la Romelectro, printr-un singur contract, echipamente si lucrari in valoare de 456 miliarde de lei. Demarate inca din august 2004, procedurile de achizitionare a lucrarilor de reparare a instalatiilor de ardere la unele cazane ale Electrocentrale SA s-au finalizat abia pe 22 decembrie 2004. Insa aceasta nu este decat data la care a fost semnat contractul, jocurile fiind facute cu mult inainte de acest moment.
Desi dupa noiembrie 2004 puterea politica s-a schimbat, firma Romelectro a continuat sa beneficieze de contracte bugetare de zeci de miliarde de lei, insa nu cu aceeasi intensitate. Transelectrica – sucursala Sibiu a oferit 10 miliarde pentru o lucrare realizata in regim de urgenta iar Hidroelectrica Ramnicu Valcea, de asemenea, alte 10 miliarde.

Un paienjenis de interese

Pana in urma cu doua luni Dan Ioan Popescu si grupul amicilor de la Romelectro nu se sfiau sa-si imparta acelasi sediu pentru firmele lor. Pe Calea Dorobantilor, la nr. 60, au functionat pana in noiembrie 2005 firmele Management Roel SRL si Romelectro Service SRL, controlate de Dan Ioan Popescu, dar si societatile detinute de amicii sai. De la data mentionata Popescu a preferat sa-si mute afacerile pe strada Pictor Ion Negulici nr. 27. Tot o dovada a legaturilor intre afacerile lui Dan Ioan Popescu si cele ale amicilor Gafita Viorel, Radulescu Virgiliu, Ciocodeica Ion, Georgescu Octavian, Vasile Manuela si Dima Dan Ion o reprezinta si numirea ultimului dintre acestia, Dima, ca administrator atat la Romelectro, cat si la Romelectro Service SRL. Acum nimeni nu vrea sa-si mai aduca aminte de tot acest impaienjenis de actionari, firme vandute prin alte firme si contracte cu statul. Directorii Electrocentrale Bucuresti au fost timp de doua zile numai in sedinte. Intrebata despre contractele de sute de miliarde acordate Romelectro si despre consultanta acordata de firmele lui Popescu, directorul economic al Electrocentrale Bucuresti, Matei Iuliana, nu a dorit sa-si asume nici un raspuns. Asa ca ne-a indrumat catre directorul general, care insa are un program foarte, foarte strans. Nici de la sediul central al Romelectro nu am putut primi lamuriri. Intrebarile noastre s-au lovit de bunavointa secretarelor care au fost usor fastacite sa afle de existenta firmei Romelectro Service SRL a lui DIP. Indirect, Dima Dan Ion, cel care i-a cedat lui Popescu doua firme, ne-a transmis sa verificam la Registrul Comertului schimbarile de sedii operate in noiembrie 2005.
Din reteaua intinsa de DIP si amicii sai face parte si SC Electromontaj Carpati SA Sibiu. O parte din actiunile societatii au intrat in portofoliul SC Management Roel, adica al lui Dan Ioan Popescu, iar 68% sunt detinute de Romelectro SA, adica de amicii sai.

Cele mai citite

De Dragobete, PNL s-a îmbrăcat în roșu și a îmbrățișat trandafirii

Ilustrație: Marian Avramescu De Dragobete, tot Partidul Național Liberal (PNL) s-a îmbrăcat în roșu, pentru a marca dragostea față de Partidul Social Democrat (PSD)...

comasarea este organizarea unor alegeri trucate

George Simion și echipa sa de la Alianța pentru Unirea Românilor AUR au decis că e momentul să se afișeze la Conservative Political...

Cum afectează comasarea alegerilor mii de tineri din România

Mai multe ONG-uri fac apel la premierul țării, Marcel Ciolacu căruia îi cer printr-o scrisoare deschisă să reducă, la 45 de zile înainte...
Ultima oră
Pe aceeași temă