25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialAmendamentul Boc

Amendamentul Boc

Dl Boc a anuntat inghetarea salariilor tuturor demnitarilor Romaniei, "de la premier la primari, consilieri locali…". Ocazie cu care am aflat si noi o noutate: presedintele Romaniei nu e demnitar. Am fi crezut, ca fraierii, pana acum, ca presedintele Romaniei detine cea mai inalta demnitate in stat, deci, logic, este cel mai inalt demnitar, deci, tot logic, este si domnia sa pe lista virtuala a demnitarilor romani. Ei bine, premierul a stabilit o alta lista, din care presedintele este exclus. Asadar, intr-un fel foarte discret, dorinta dlui Traian Basescu, primul presedinte postcomunist al Romaniei exclus de pe lista demnitarilor, de a vedea Constitutia Romaniei modificata a inceput sa se indeplineasca. In acest fel discret, soft daca preferati, lucrurile ar putea sa continue si nu ar mai fi nevoie nici de dezbatere nationala, nici de dezbatere in Parlament, nici de vot.

 

Dl Boc a facut mai mult chiar decat cei 322. Totusi, presedintele actual al Romaniei, daca amendamentul dlui Boc se va mentine, se poate bucura ca nu a fost scos decat de pe lista demnitarilor Romaniei, nu si de pe aceea a cetatenilor tarii, asa cum a patit Nicolae Ceausescu. E drept, presedintele comunist si-a facut-o cu mana lui, afirmand ca in Republica Socialista Romania toti cetatenii trebuie sa respecte legea, de la prim-ministru la ultimul cetatean. In paranteza fie zis, de fiecare data cand am auzit aceasta expresie, "… si pana la ultimul cetatean", m-am intrebat care o fi acela, cum arata el, daca se simte ultimul, daca nu cumva sunt chiar eu. si, continuand paranteza, asa si e. Cel care se intreaba ala e. Sigur, Nicolae Ceausescu isi acorda siesi un avantaj, excluzandu-se din lista cetatenilor tarii, si mai virtuala decat aceea a demnitarilor de azi, si anume acela ca nu trebuia sa respecte legea. Nici o lege. Fapt care s-a si intamplat si am vazut ce-a iesit si, mai ales, cum a iesit Nicolae Ceausescu de pe scena politica.

si de data asta, cand salariile demnitarilor statului sunt inghetate, in ciuda faptului ca e o iarna blanda si va fi, poate, si o vara torida, presedintele exclus, sigur, nu de pe lista cetatenilor, ci de pe aceea a demnitarilor, are un ce profit din aceasta excludere: si anume faptul ca salariul domniei sale poate nu e inghetat. Dar, trebuie sa recunoastem, avantajul acesta e nimic fata de acela al primului presedinte al Romaniei, fie el si autoproclamat, cum era Ceausescu.
Daca altadata ma intrebam care o fi ultimul cetatean, cum il cheama, unde lucreaza, daca are familie (si daca da, atunci aceasta era, poate, ultima familie, atunci cand se facea lista tuturor  familiilor din Romania), acum intrebarea se muta relativ mai sus, la ultimul membru al unui consiliu local sau la ultimul primar, si el – nu-i asa? – demnitar, si anume comunal. De data asta insa, ar exista criterii mai ferme decat in cazul cetateanului de la coada, si anume primarul cu cel mai mic buget sau primarul/consilierul din comuna cea mai mica.

 

Dar oare acesta e multumit ca se vede pus pe o lista din fruntea careia lipseste tocmai cel mai stralucit demnitar al statului, cel mai inalt, indiferent de statura morala sau fizica? Prima, cel putin, nu e respectata mai in nici un caz, putand fi vazuti demnitari protectori de mafii locale sau chiar membri ai unor asemenea mafii care sunt cocotati, cu ajutorul unui partid sau al altuia, in varful vreunei ierarhii, mai mici sau mai mari, dar de pe urma careia se pot obtine beneficii nebanuite de mintea unui cetatean cinstit, dintre aceia care au facut parte din lista lui Ceausescu, mai pe la coada, fireste.

Cat despre amendamentul Boc la o Constitutie virtuala, acesta e explicabil: dl prim-ministru nu are curajul sa-l atinga cu vreo masura anticriza pe cel caruia ii este prim-ministru fantoma. Dar amendamentul Boc nici nu e asa de original pe cat pare; chiar daca nu este un plagiat, o pastisa tot este dupa indicatia pretioasa a lui Nicolae Ceausescu. Vorba lui Alexandre Dumas-tatal, "dupa douazeci de ani"…

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă