12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialAmbasadorul Libiei la Paris a fost AGRESAT, trei persoane fiind arestate în...

Ambasadorul Libiei la Paris a fost AGRESAT, trei persoane fiind arestate în acest caz

Trei persoane nemulţumite de sprijinul acordat de către ambasada Libiei la Paris pentru răniţii din război au fost arestate, joi, după ce l-au agresat pe ambasadorul libian, informează surse din poliţie, citate de AFP, informează Mediafax.

O confruntare a izbucnit între ambasador şi trei persoane, la sediul ambasadei. Agresorii “au forţat şi deteriorat uşa de la biroul ambasadorului” care a fost “rănit uşor la frunte”, a precizat o sursă.

Poliţiştii au intervenit şi i-au reţinut pe cei trei agresori suspecţi, care ulterior au fost arestaţi, informează una dintre surse. Ambasadorul a depus o plângere.

Zece persoane, unele dintre ele în scaune cu rotile sau cu cârje, au fost prezente, joi după-amiază, în apropierea ambasadei şi menţinute la distanţă de către forţele de ordine, a relatat un jurnalist AFP.

În altercaţie au fost implicaţi răniţii din război care sunt trataţi în Franţa, dar care se simt susţinuţi insuficient de către ambasadă, au explicat aceste persoane.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă