19.8 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialAmazon va avea o platformă gratuită pentru Educație

Amazon va avea o platformă gratuită pentru Educație

Școlile și profesorii pot să urce pe Amazon materiale educaționale, punându-se astfel bazele unei comunități educaționale care poate deveni cea mai mare din lume.

Amazon a achiziționat în 2013 compania online de educație TenMarks, alături de care a realizat o serie de aplicații cu ajutorul cărora elevii învață matematică, iar colaborarea din ultimii trei a dat roade, astfel că gigantul american vrea să extindă parteneriatul creând o platformă cu materiale educaționale și o interfață de comunicare între profesori și studenți.

Indiciile oferite până acum de gigantul e-commerce arată că platforma va funcționa pe principiile Resurselor Educaționale Deschise (Open Educational Resources), va fi dotată cu un sistem de rating și va avea interfața comercială Amazon.com deja cunoscută, anunță techcrunch.com. La începutul acestei luni, Amazon a inaugurat  “Lista Amazon de așteptare în Educație”, unde profesorii se pot înregistra pentru a fi anunțați când va fi funcțională platforma.

“Viitorul educației este deschis”, anunță prima pagină a listei. “În curând profesorii de pretutindeni vor avea acces gratuit și nelimitat la materiale de curs de calitate pe această platformă revoluționară”. Acestă listă de așteptare ar putea avea legătură cu un al proiectă, numit “Amazon Inspire”, pe care compania l-a testat deja într-o versiune beta cu ajutorul mai multor școli din SUA. Platforma “Amazon Inspire” va fi funțională pentru public peste două sau trei luni. Ea va oferit utilizatorilor și instituțiilor de învățământ posibilitatea de a autopublica materiale didactice și va da școlilor posibilitatea să își urce pe platfomă librăriile electronice în întregime. Publicul va putea să își folosească atât propriile materiale, precum și pe cele încărcate de ceilalți, dar va avea și posibilitatea de a da note și scrie recenzii despre calitatea acestora.

Extindere Amazon vine într-un moment în care și alți giganți din lumea IT, precum Google și Apple, au în plan platforme educaționale. Andrew Joseph, cofondatorul companiei TenMarks, acum responsabil cu relațiile strategice pentru Amazon Education, susține că platforma Inspire va fi gratuită. Totuși, reprezentanții Amazon nu au clarificat încă modul de funcționare al acestor librăriilor digitale va fi în tandem cu celelalte produse educaționale Amazon, multe dintre ele disponibile contra cost. Deși Inspire este abia la început, în comunitatea educațională din SUA există voci care se întrebă deja care va fi câștigul companiei din această platformă și cum va putea fi funcțională pe termen lung. Amazon nu a clarificat deocamdată acest lucru, însă a spus că deși Amazon este o companie comercială, care are ca bază de funcționare profitul, platforma Inspire va fi gratuită pentru totdeauna.   

Cele mai citite

Bergodi a trăit toate emoțiile într-o singură seară! Mesajul transmis înaintea returului cu Brann

Cristiano Bergodi a comentat remiza obținută de Universitatea Cluj, scor 2-2, cu Brann Bergen, în prima manșă a turului al doilea preliminar din Conference...

Garda de Mediu descoperă al cincilea depozit ilegal de moloz la Cluj. Amenzi de aproape jumătate de milion de lei

Autoritățile au oprit activitatea și au aplicat o amendă de 160.000 de lei, valoarea sancțiunilor din această operațiune ajungând la 455.000 de leiComisarii de...

Radu Miruță neagă informațiile privind costul vacanței sale și publică factura sejurului din Turcia

Ministrul interimar al Transporturilor și Apărării, Radu Miruță, respinge informațiile potrivit cărora vacanța sa în Turcia ar fi costat între 2.500 și 2.700 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă