Am pierdut finala Campionatului Mondial. Am vrut mai mult ca oricand, dar nu s-a putut. Ne-a invins o echipa mai buna, ne-a invins echipa tarii-gazda, Rusia, care a avut de partea ei totul: spectatorii, moralul, arbitrii, in momentele-cheie. Dar Rusia a fost mai buna si nu avem cum sa negam acest lucru! Totusi, sa ne bucuram! Romania este vicecampioana mondiala, are in spate fosta campioana mondiala (Franta), campioana olimpica (Danemarca) sau campioana europeana (Norvegia), plus alte natiuni cu un trecut fantastic in handbal.
Sa ne bucuram, asadar, pentru o performanta de exceptie pentru sportul romanesc. De zeci de ani asteptam o asemenea performanta si, iata, ea a venit. Ar fi putut sa fie aur – dar, ieri, atata s-a putut. Am pierdut pentru ca nu ne-a iesit nimic, pentru ca oboseala unui turneu sfasietor (zece meciuri in 15 zile!!!) s-a resimtit ieri mai mult ca oricand, turnand plumb in bratele de otel ale Simonei Gogarla, Stelutei Luca, Narcisei Lecusanu, Cristinei Varzaru, Aureliei Bradeanu si coechipierelor lor. Am pierdut pentru ca ieri Luminita Hutupan, Tereza Tamas si Paula Radulescu nu au reusit sa mai „inchida” poarta, pentru ca antrenorii Gheorghe Tadici si Dumitru Musi nu au mai avut sclipirile de geniu din precedentele jocuri. Am pierdut aurul mondial, dar am castigat argintul! E o mare victorie!
Doar inceputul a fost perfect
Finala a inceput senzational pentru Romania si dupa numai cateva minute aveam 2-0, gratie unei „duble” extraordinare a Valentinei Elisei. Din pacate insa, a fost doar un foc de paie. Rusia a revenit si, purtata pe sus de peste 10.000 de spectatori, a remontat, a preluat conducerea cu 3-2 si apoi s-a distantat punct cu punct, ajungand la 11-5 la mijlocul primei reprize. Atacul nostru nu a avut nici o solutie si s-a lovit ca de un zid de apararea formidabila a Rusiei, care nu a lasat nici o bresa. Si asta in timp ce apararea noastra a fost depasita clar de cateva „buldozere”, in frunte cu Elena Polenova, care a expediat adevarate torpile spre poarta aparata, pe rand, de Paula Radulescu, Luminita Hutupan si Tereza Tamas. Incredibil, dar toate atacurile noastre ajung in bara, in blocaj sau afara! Parca toate ghinioanele s-au strans in aceste minute de cosmar, in care Rusia se distanta si echipa noastra era incapabila sa riposteze!
Important insa era ca Rusia sa nu ia un avans decisiv, sa ne „agatam” de fiecare minge pentru a incerca imposibilul. Ne apropiem la patru goluri (14-10), dar Rusia ne trimite iar la distanta (16-10)… Lor le iese totul, noua mai nimic. Simona Gogarla, Narcisa Lecusanu, Valentina Elisei, Steluta Luca sau Cristina Varzaru sunt, parca, paralizate de importanta partidei, fiind de nerecunoscut. La pauza, Rusia intra la cabine cu un linstitor 17-12 pentru ea si sperantele noastre par spulberate. Iubitorii de handbal insa nu isi pierdusera sperantele, amintindu-si ca la finala din 2003 a Mondialului Ungaria conducea cu 25-18 in minutul 52, dar a fost invinsa de o uluitoare echipa a Frantei! E vorba doar de vointa, forta, inteligenta si valoare, iar fetele noastre dovedisera de-a lungul precedentelor noua partide ca le au pe toate. Inca mai speram…
Repriza a doua insa nu aduce mai nimic nou. Avem o sansa imensa de a ne apropia, caci arbitrii elimina de patru ori jucatoare din Rusia, lasand adversara noastra chiar si in 4. Dar nu reusim sa ne apropiem! La mijlocul reprizei secunde, tot Rusia face legea: 24-18. Gazdele ne tin la distanta. Abia ultimele minute ne mai ofera putin „aer” si mai „strangem” scorul. Dar totul e decis… 10.000 de spectatori rusi fac „valul”, purtand pe aripile lui valoroasa echipa pregatita de Evgheni Trefilov. Fluierul final prinde formatia rusa in aparare, tragand cu dintii de orice minge, desi scorul le e favorabil, 28-23. Rusia e campioana mondiala, Romania e vicecampioana!
Campioane mondiale de tineret, Steluta Luca, Narcisa Lecusanu si Simona Gogarla (1995), Ramona Maier, Cristina Varzaru, Aurelia Bradeanu si Roxana Gatzel (1999), alaturi de campioanele europene de tineret Tereza Tamas, Mihaela Tivadar, Ionela Galca si Valentina Elisei (2000) au realizat performanta vietii lor la aceasta editie, a 17-a, a CM de handbal, dupa ani si ani in care tricolorele nu au mai reusit sa urce pe podium la o mare competitie. Gheorghe Tadici se afla si el la apogeu, dupa ce a mai condus echipa nationala la CM 1995 (locul 7) si a castigat aurul la Campionatele Mondiale Universitare din 2002.
Nu ne mai ramane decat speranta ca aceasta superba echipa se va revansa in anii care urmeaza. Potential exista si, probabil, va veni si ziua in care noi vom ridica trofeul mondial deasupra capului. Sa speram si sa ne bucuram!
