30.4 C
București
marți, 14 iulie 2026
AcasăSpecialȘapte medicamente noi, pe lista de compensate și gratuite

Șapte medicamente noi, pe lista de compensate și gratuite

Șapte medicamente noi, pentru diabet zaharat, boli cardiovasculare, oftalmologice, nefrologice şi afecţiuni inflamatorii reumatice şi cronice, vor fi introduse pe lista de medicamente compensate şi gratuite, informează Ministerul Sănătăţii (MS).

MS a postat miercuri, pentru dezbatere publică, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în programelor naţionale de sănătate.

"Aşa cum am promis, continuăm procesul de actualizarea a listei de medicamente gratuite. Dacă în luna iulie am aprobat introducerea tratamentui inovativ cu 17 molecule noi orfane, din care nouă pentru tratamentul afecţiunilor oncologice, astăzi Unitatea de Evaluare a Tehnologiilor Medicale a propus spre dezbatere introducerea a încă şapte produse esenţiale care au fost evaluate şi care nu aduc cheltuieli suplimentare la Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate", precizează ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Totodată, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a informat Ministerul Sănătăţii că rapoartele de evaluare ale moleculelor pentru actualizarea listei în întregime realizate în conformitate cu cerinţele UE vor fi finalizate şi transmise pentru dezbatere publică la începutul lunii octombrie, conform calendarului aprobat de actualizare, a precizat sursa citată.

În 22 august, ministrul Sănătăţii declara, pentru Mediafax, că ANMDM a primit peste 120 de dosare pentru actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite, cererile vizând afecţiuni diverse.

Cele mai citite

Siegfried Mureșan: Alegerile anticipate sunt o soluție firească dacă blocajul politic nu poate fi depășit

Europarlamentarul Siegfried Mureșan, premier desemnat de PNL, USR și UDMR, a declarat că alegerile anticipate reprezintă o soluție constituțională în cazul în care blocajul...

Nicușor Dan: Legea salarizării este una complicată, iar partidele au viziuni diferite asupra proiectului

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că legea salarizării a ajuns la PSD luni și că era de așteptat ca partidele să aibă viziuni...

Franța își etalează forța militară de Ziua Națională

Aproape 6.700 de militari vor defila pe Champs-Élysées, iar România va participa cu un detașament al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”Franța organizează, marți, o...
Ultima oră
Pe aceeași temă