21.7 C
București
duminică, 14 aprilie 2024
AcasăSpecialAliaţii PSD în lupta cu Băsescu

Aliaţii PSD în lupta cu Băsescu

PSD speră să obţină o reîntoarcere triumfală la putere promiţând cu frenezie reinstaurarea statului paternalist, conservarea unei administraţii îmbuibate cu posturi călduţe şi salarii grase (chiar dacă economia privată nu le poate susţine), dar şi recompense pentru toţi cei ce luptă alături de ei.

PSD joacă totul pe mâna sindicatelor, aliaţii săi tradiţionali pe frontul populismului deşănţat, alături de care speră să obţină o schimbare mai rapidă de putere, prin presiunea străzii. La cererea acestora, social-democraţii au anunţat că au introdus în programul de guvernare pentru 2012-2020 (sic!) revenirea salariilor la nivelul de dinaintea tăierilor operate de Guvernul Boc şi schimbarea legislaţiei muncii astfel încât companiile mai degrabă să dea faliment decât să facă disponibilizări.

În paralel, încurajări şi susţinere totală pentru pentru toţi cei care ies în stradă, imunitate pentru cei ce o fac, deşi încalcă legea – cum este oferta de asistenţă juridică pentru toţi poliţiştii care riscă sancţiuni pentru mitingul din 24 septembrie, deci inclusiv pentru cei care au purtat arme, şi chiar validarea acţiunilor violente. „Eu aş fi fost şi mai violent în locul lor”, a declarat chiar şeful PSD, Victor Ponta, nemulţumit, probabil, că protestatarii s-au mulţumit doar cu „Ieşi afară, javră ordinară”, în loc să sară gardul de la Cotroceni şi să se ia la bătaie cu SPP-ul.

Preţul final pentru contribuţia sindicatelor la ofensiva PSD include şi păstrarea tăcerii asupra averii liderilor de sindicat. În condiţiile în care astăzi expiră termenul-limită pentru depunerea declaraţiilor de avere şi interese, potrivit noii Legi ANI, PSD a depus deja o iniţiativă de modificare a actului normativ, astfel încât sindicaliştii să fie exceptaţi.

Printre iniţiatorii legii se numără Matei Radu Brătianu şi Dumitru Chiriţă, doi lideri de sindicat deveniţi parlamentari PSD. Averea lui Brătianu, care este în paralel deputat PSD, vicepreşedinte al Blocului Naţional Sindical, dar şi patron, include cinci terenuri, trei case, un apartament şi peste 400.000 de lei în conturi.

Interesant de remarcat este şi faptul că, în paralel cu consolidarea parteneriatului PSD-lideri sindicali, Victor Ponta face eforturi disperate (dar şi comice) de a se disocia de Sorin Ovidiu Vîntu şi Dan Voiculescu. În ultima sa ieşire publică, Ponta a susţinut că Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al PDL, ar fi promovat agresiv de televiziunile celor doi. „Mi se pare ruşinos că, la televiziunile mogulilor, domnul Voinescu încă e transmis în direct, orice spune”, a adăugat Victor Ponta, exprimându-şi indignarea asupra nedreptăţii care i se face partidului său în emisiunile de la Realitatea şi Antene. Mai mult, Ponta a declarat că pentru el „Vîntu, Voiculescu şi Băsescu sunt oameni ai trecutului”, iar „bătălia lui Băsescu cu mogulii nu are o legătură cu PSD”.

Declaraţia este cât se poate de amuzantă, având în vedere că efortul PSD de a instiga la proteste de stradă ar fi aproape inutil fără stahanovismul mediatic al celor două televiziuni. La ce bun să strângi câteva mii de oameni într-o piaţă dacă regia nu este suficient de abilă, astfel încât senzaţia căderii iminente a Guvernului să se propage la întreg poporul privitor la televizor? La ce bun că disperarea multor protestatari este autentică, iar nemulţumirile îndreptăţite, fără filmările din elicopter şi făra reluarea până la saturaţie a scenelor în care provocatorii se îmbrâncesc cu jandarmii, astfel încât să pară că întreaga clasă muncitoare ia cu asalt Guvernul şi că, din clipă în clipă, acesta va demisiona sub asediul maselor?

Evident că bătălia mogulilor cu Băsescu nu are nici o legătură cu PSD, aşa cum nici iniţiativa PSD de trecere la secret a averii sindicaliştilor nu are vreo legătură cu faptul că mulţi dintre liderii care ar dori să-şi ţină agoniseala departe de ochii sindicaliştilor de rând sunt foşti sau actuali colegi în acţionariatul Grupului Realitatea. Toţi cei care afirmă contrariul sunt doar noii duşmani de clasă.

Deloc amuzant este faptul că şansele PSD de a se reîntoarce la putere cresc cu fiecare zi în care criza muşcă din speranţele românilor.

Judecând după cum îşi orchestrează acum „come-back-ul”, o dată cu ei se vor reîntoarce şi politicile populiste care ne-au împiedicat să construim în anii ’90 un capitalism sănătos, să capitalizăm creşterea economică dintre 2000 şi 2007 şi să ieşim rapid din criză.

Dan Cristian Turturica
Dan Cristian Turturicahttp://dan-cristian-turturica
Jurnalistul Dan Cristian Turturică conduce, de aproape opt ani, redacţia cotidianului “România liberă”. Înainte de a se alătura celui mai longeviv ziar din România, a condus redacţia săptămânalului “Prezent” şi a fost redactor-şef al cotidanului “Evenimentul Zilei” (2000-2004). În perioada 1995-1997 a fost corespondent special al cotidianului “Ziua” în SUA, timp în care urmat cursurile Universităţii din California, obţinând diploma de Master în Comunicarea de Masă. Experienţa de 20 de ani în presa scrisă (a debutat în 1990 la săptămânalul “Expres”) este completată de cea din audiovizual: a fost unul dintre producătorii şi prezentatorul emisiunii “Reporter Incognito”, difuzată între 2002 şi 2004 de postul “Prima TV”, şi a moderat talk-show-urile “Prim Plan” (TVR) şi “Arena Media” (Realitatea TV).
Cele mai citite

A fost aprobat mecanismul prin care primăriile să poată acoperi cofinanțările

Unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri) pot solicita, în cursul anului 2024, până cel târziu 30 septembrie, contractarea de împrumuturi de la Trezoreria Statului, în limita sumei...

FC Botoșani a predat „lanterna roșie” lui Dinamo! Moldovenii, trei puncte de aur cu FCU Craiova

FC Botoşani a părăsit ultima poziție în clasamentul Ligii 1 după ce a obținut o victorie crucială, cu scorul de 4-1, pe teren propriu,...

Continuă săptămâna de coșmar pentru Liverpool! „Cormoranii” au suferit un nou eșec pe teren propriu

FC Liverpool a ratat șansa de a urca provizoriu pe prima poziție în Premier League, după ce fost învinsă pe teren propriu, cu 0-1,...
Ultima oră
Pe aceeași temă