Pentru ca o construcție de dreapta să aibă într-adevăr succes, să nu fie doar rezultatul unei conjuncturi, așa cum au fost atâtea altele, sunt necesari mulți alți pași care să-i dea consistență, inclusiv ideologică și programatică, care s-o scoată din paradigma „răul cel mare“ versus „răul cel mic“.
Prima fotografie de familie cu liderii de dreapta intonând imnul unificării după marele dezastru i-a surprins pe toți cu ochii ațintiți la cameră, gâturile lungite să intre în cadru și zâmbete strâmbe la gândul că jilțurile le-ar putea zbura din locurile desenate dinainte cu creta pe parchetul din biroul de la partid. A doua poză, făcută în culise, mult mai spectaculoasă, îi arată alergând bezmetici, încercând să prindă un loc pe scara alunecoasă a tramvaiului în drum spre depou. Antonescu a picat primul și și-a încheiat cariera strivit eroic de greșeala fatală a aventurii useliste, MRU își negociază din mers ratele sacrificiului pe care nu i-l cere nimeni, Pavelescu și-a îndesat ștampila în buzunar și s-a încuiat în debara până găsește un alt partid de care să se agațe, iar Udrea a scos din blugi factura en detail din campanie, pregătindu-se pentru confruntarea de la Congres cu răsculații post festum, care, scăpați din lesă, hămăie pe Facebook. Doar Blaga rezistă încă, dar aprinde zilnic lumânări pentru cele 6 procente ale PMP. Băsescu nu știm ce face, dar putem intui. Cam așa arată peisajul în care se pritocește marea coaliție pentru susținerea „Alesului“ care va trebui să-l înfrângă pe Ponta.
Citește continuarea textului în Revista 22.
