Nu vom scăpa de PSD așa cum e el azi, corupt și sfidător cu majoritatea care nu-l dorește, pentru că puterea PSD e consubstanțială cu supraviețuirea statului asistențial.
Norii negri ai începutului de toamnă nu aduc cu adevărat ceva nou, dar nici nimic bun. Spectacolul continuă să fie cel al incredibilei incompetențe guvernamentale, al mediocrității opoziției, al corupției dezvăluite, al corupției tolerate, al rețelelor militarizate, al prostiei instituționalizate, al televiziunilor teleghidate, al succesiunii de „scandaluri“, de diversiuni etc., etc. Banalitatea obscenității publice.
Putem găsi și vinovați. Cuplul Dragnea-Tudose se înscrie singur pe o astfel de listă. Dar ieri în fruntea listei se afla Grindeanu, înaintea lui – Ponta sau Oprea. Faptul că aceștia au dispărut, dar tabloul s-a agravat ne sugerează că personalizarea responsabilităților e o cale facilă și duce la răspunsuri cel puțin incomplete.
Se va spune atunci că răul vine de la PSD, chiar dacă nu numai de acolo. PSD a tranzitat după 2004 de la cvasi-partidul-stat la partidul-captiv baronilor locali. Și asta i-a provocat un plus de incompetență și de sentiment de iresponsabilitate. Dar PSD e în primul rând cel mai votat partid de după căderea comunismului. A fost de la început acea emanație a partidului-stat comunist care a fost acceptată de societatea românească. Și în timp ce alte partide-alternativă au dispărut, PSD și-a păstrat o bază socială destul de importantă încât să poată guverna, în ciuda corupției endemice și a scăderii accelerate a calității leadership-ului său.
Să fie atunci „de vină“ acea parte a societății care are impresia că PSD îi servește interesele? Poate că luam în considerare această ipoteză, dacă nu am vedea că „România pesedistă“ este minoritară social, chiar dacă poate produce, ca anul trecut, majorități electorale. PSD domină viața politică pentru că majoritatea anti-PSD nu și-a produs un vehicul politic mai performant. Sau mai multe.
