24.8 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialAlerte antitero in America

Alerte antitero in America

Inchiderea pentru cateva ore a unui tunel foarte frecventat din Baltimore, pe autostrada dintre New York si Washington, din cauza unei amenintari teroriste – dovedita in final a fi alarma falsa – demonstreaza ca autoritatile americane iau in serios aceste amenintari, chiar daca uneori credibilitatea lor este indoielnica.
Seful politiei marelui port industrial, Garry McLhinney, a recunoscut ca fortele de ordine „nu au descoperit nimic alarmant”, dar decizia de a inchide tunelul a fost „bazata pe o ancheta aflata in curs” dusa de FBI. La Washington FBI si ministerul securitatii interne au relativizat importanta amenintarii, „a carei credibilitate era nedeterminata si viza un tunel neprecizat din zona Baltimore. „Este a treia oara in decurs de 12 zile cand autoritatile americane declanseaza alerta terorista pe baza unor informatii neverificate, dar primarul New Yorkului, Michael Bloomberg, aflat in plina campanie electorala pentru scrutinul din 8 noiembrie, a declarat ca „vom lua in serios toate amenintarile care par credibile”. Iar seful politiei locale a adaugat ca „nu putem astepta sa avem o certitudine absoluta”, autoritatile trebuind „sa reactioneze imediat cand dispun de informatii precise”.

Europa ia noi masuri

In Europa, in cadrul Consiliului UE si al Parlamentului European au fost introduse proiectele a trei directive menite sa creasca eficienta luptei contra terorismului. Unul dintre ele se refera la inlesnirea accesului serviciilor secrete si politiei la corespondenta electronica personala si la convorbirile telefonice, pe cand celelalte doua sunt menite sa aprofundeze claborarea dintre organismele de ancheta ale statelor membre ale UE.

Cele mai citite

Trei directori ai unor uzine de armament de stat, reținuți de DNA pentru luare de mită. 500.000 de euro, găsiți la percheziții

Procurorii DNA au reținut trei directori ai unor companii de stat din industria de apărare, într-un dosar de corupție care vizează presupuse fapte de...

AUR cere explicații Guvernului după doborârea dronei din Buzău și solicită consolidarea apărării antidronă

AUR afirmă că doborârea dronei care a pătruns în spațiul aerian național, în județul Buzău, a fost o acțiune executată cu profesionalism de militarii...

Zinedine Zidane revine pe bancă după patru ani! Franța pregătește schimbarea de selecționer

Zinedine Zidane ar urma să fie prezentat oficial săptămâna viitoare în funcția de selecționer al naționalei Franței.Zinedine Zidane este foarte aproape de prima experiență...
Ultima oră
Pe aceeași temă