-5.4 C
București
luni, 19 ianuarie 2026
AcasăSpecialAlegeri SUA. Hillary Clinton și Donald Trump, la câteva procente distanță

Alegeri SUA. Hillary Clinton și Donald Trump, la câteva procente distanță

Un sondaj publicat vineri relevă faptul că distanţa dintre candidata republicană Hillary Clinton şi cel republican Donald Trump s-a redus foarte mult. Și acest lucru se întâmplă după ce a devenit aproape sigur că miliardarul american va obţine învestitura partidului său pentru alegerile prezidenţiale, relatează AFP, citat de Agerpres

Conform sondajului CBS News/New York Times, 47% dintre votanţii înregistraţi ar vota-o pe Hillary Clinton şi 41% pe Donald Trump. 

Luna trecută, fostul secretar de stat avea un avans de zece puncte în faţa rivalului său într-un sondaj comandat de CBS News. 

Ultimul sondaj îl creditează pe Bernie Sanders, rival al fostei prime doamne în cursa pentru învestitura democrată, într-o poziţie mai bună faţă de Donald Trump, cu 51% din sufragii faţă de 38% pentru miliardar în cazul unei confruntări între cei doi. 

Sondajul a fost realizat telefonic pe un eşantion de 1.300 de adulţi şi are o marjă de eroare de 3%, potrivit New York Times. 

Chiar dacă Bernie Sanders, senator de Vermont, este clar depăşit de Hillary Clinton în cursa pentru învestitura prezidenţială, el continuă să ignore apelurile de a se retrage. 

Hillary Clinton pare sigură că poate atinge majoritatea de 2.383 de delegaţi necesară pentru a obţine învestitura prezidenţială a Partidului Democrat la alegerile primare de la 7 iunie, întrucât ea are în prezent 2.295. 

În ceea ce-l priveşte pe Donald Trump, el este aproape sigur că va fi candidatul republican la Casa Albă, de când ultimul dintre contracandidaţii săi a abandonat cursa la începutul lunii, şi pare să fi adunat numărul de delegaţi necesari. Convenţia republicană de învestitură urmează să aibă loc în iulie

Cele mai citite

Alertă aeriană la granița de nord: drone rusești detectate în apropierea României

Ca măsură preventivă, două avioane de luptă F-16 de la Baza 86 Aeriană Fetești au fost alertate pentru o posibilă misiune de supraveghere aerianăStructurile...

Avertisment al autorităților: gheața de pe lacuri este instabilă și extrem de periculoasă

Departamentul pentru Situații de Urgență atrage atenția că, deși gheața poate părea solidă, aceasta cedează ușor sub greutatea unei persoaneAutoritățile avertizează populația asupra riscurilor...

România își crește relațiile cu țările nordice și e gata pentru aderarea la OCDE

Reuniunea „Snow Meeting” de la Vilnius a dat startul discuțiilor privind agenda de securitate la începutul anului, România consolidându-și cooperarea diplomatică cu țările nordice...
Ultima oră
Pe aceeași temă