18 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialAlegeri amanate de "anticipate"in PNL Timis

Alegeri amanate de “anticipate”in PNL Timis

Conferinta de alegeri care urma sa aiba loc in PNL Timis la sfarsitul saptamanii trecute, respectiv duminica, a fost amanata din cauza posibilitatii declansarii alegerilor anticipate. Aceasta, pentru ca in statutul partidului se stipuleaza ca nu se pot organiza alegeri la nivel local cu 6 luni inainte de alegerile parlamentare ori prezidentiale. Nu se precizeaza, totusi, daca se poate alege o noua conducere in caz de anticipate.
Pentru a rezolva dilema, presedintele filialei PNL, prefectul Ovidiu Draganescu, s-a deplasat la Bucuresti pentru a-i cere sfatul sefului sau pe linie de partid, premierul Calin Popescu-Tariceanu. El s-a intors, insa, fara un nici un raspuns concret. Astfel, decizia finala s-a amanat de la o zi la alta. Surse din partid au dat probabilitatea in procent de peste 90 la suta ca alegerile din organizatia judeteana nu vor avea loc, cu toate ca s-a inchiriat si sala, iar membrii au fost convocati. Tocmai pe aceasta s-au bazat si liderii liberali din Timis cand au insistat ca scrutinul sa aiba loc duminica, dar si pe faptul ca procedura alegerilor anticipate nu a fost declansata inca. Un raspuns definitiv s-a dat doar vineri seara, de catre Biroul Permanent al PNL. Acesta a decis ca toate conferintele judetene sa fie amanate pana dupa alegerile anticipate, in caz ca acestea vor avea loc.
Daca scrutinul din filiala avea totusi loc la sfarsitul saptamanii trecute exista riscul ca rezultatele sa nu fie validate. Trebuie mentionat ca momentul alegerilor a mai fost amanat o data, din 2 iulie pentru 17 iulie, tocmai pentru ca premierul a dorit sa fie prezent la Conferinta PNL Timis. Pana acum singurul care si-a anuntat candidatura la sefia filialei este actualul presedinte, Ovidiu Draganescu, fost deputat in legislaturile trecute. Candidaturile pot fi exprimate, insa, si in ziua alegerilor.
Cum din 1 ianuarie 2006 cei care ocupa posturi de conducere in administratie nu vor mai putea fi si oameni politici, Draganescu trebuie sa se decida, in doar cateva luni, daca va reprezenta in continuare Guvernul in teritoriu, din pozitia de prefect, sau se va limita doar la cariera politica.

Cele mai citite

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...
Ultima oră
Pe aceeași temă