29.7 C
București
luni, 6 iulie 2026
AcasăSpecialAlba Iulia i-a adus un nou omagiu Regelui Mihai I: piațetă și...

Alba Iulia i-a adus un nou omagiu Regelui Mihai I: piațetă și bust dedicate fostului suveran

Bustul a fost inaugurat, inițial, în anul 2021, în prezența Principesei Sofia

Ziua Regalității a fost marcată, duminică, la Alba Iulia, printr-un eveniment dedicat memoriei Regelui Mihai I. Autoritățile locale au inaugurat Piațeta „Regele Mihai I” și au dezvelit bustul fostului monarh, amplasat acum într-un nou spațiu simbolic din apropierea Parcului Unirii.

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a declarat că decizia de atribuire a noilor denumiri pentru cele două ronduri de la intrările în Parcul Unirii a fost adoptată de Consiliul Local, ca semn de respect față de rolul istoric al Casei Regale în dezvoltarea și consolidarea României moderne.

Potrivit edilului, Alba Iulia are o legătură aparte cu istoria monarhiei române și poartă responsabilitatea de a păstra vie memoria personalităților care au contribuit la realizarea statului român unitar. În cadrul ceremoniei, bustul Regelui Mihai I a fost dezvelit de primarul Gabriel Pleșa și de președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel. Monumentul, realizat de sculptorul Ovidiu Protopopescu, fusese amplasat anterior pe esplanada Muzeului Național al Unirii. Bustul a fost inaugurat inițial în anul 2021, în prezența Principesei Sofia.

În cadrul evenimentului, istoricul Dragoș Ursu a vorbit despre relația specială pe care fostul suveran a avut-o cu Alba Iulia. Acesta a amintit că Regele Mihai a ajuns pentru prima dată în oraș în 1929, la Serbările Unirii, iar un an mai târziu a primit titlul de „Mare Voievod de Alba Iulia”.

Fostul monarh a revenit ulterior în cetate la ceremonia dedicată Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan, iar după 1989 a vizitat de mai multe ori Alba Iulia, inclusiv în 2007 și 2009, când a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului. Alba Iulia ocupă un loc aparte în istoria Coroanei Române. Tot aici, în 1922, au fost încoronați Regele Ferdinand I și Regina Maria.

Înaintea ceremoniei dedicate Regelui Mihai I, în Piața Cetății au avut loc manifestări organizate cu prilejul Zilei Independenței Naționale, Zilei Victoriei în Europa și Zilei Europei.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Turismul românesc pierde motorul voucherelor de vacanță. Decontările s-au prăbușit cu peste 60% în 2026

Valoarea tichetelor achiziționate de angajatori a fost cu 8,8% mai mică decât în primele cinci luni din 2025Sistemul voucherelor de vacanță produce tot mai...

Summitul NATO de la Ankara testează unitatea Alianței

Europa vrea să convingă SUA că își asumă mai mult din povara apărăriiLiderii statelor membre NATO se reunesc marți și miercuri la Ankara, într-un...

UDMR avertizează: Războiul dintre PSD și PNL alimentează extremismul și prelungește criza politică

Liderul deputaților UDMR consideră că disputele politice „ca la grădiniță” sporesc sprijinul pentru AUR și alimentează furia cetățenilor față de instituțiile statuluiSchimbul de acuzații...
Ultima oră
Pe aceeași temă