24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialAgricultorii se roagă pentru vreme bună

Agricultorii se roagă pentru vreme bună

Condiţiile meteorologice de până acum au făcut ca toate culturile de toamnă-iarnă să fie în grafic, dar primăvara poate aduce surprize neplăcute.

Dacă vom avea precipitaţii în cantităţi moderate, vom avea un an agricol foarte bun, spun specialiştii. „Deocamdată, prognoza este foarte bună. Până acum nu au fost nici temperaturi extrem de scăzute pentru ca terenul să fie acoperit de zăpadă mult timp, iar precipitaţiile au variat între 15 şi 25 litri pe metru pătrat”, a precizat şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Constanţa, Paraschiva Bobe. Directorul a mai spus că dacă facem o analiză din punct de vedere al umidităţii, la acest moment, apa este suficientă, iar toate culturile se prezintă foarte bine, inclusiv cea de rapiţă. Cu toate acestea, încă nu putem spune că am trecut pragul şi vom avea o producţie de 100% la rapiţă, pentru că nu ştim ce ne aşteaptă în lunile februarie şi martie. „Au fost ani în care, în martie, a îngheţat totul şi multe culturi au fost compromise”, a subliniat Bobe.

Din păcate, a arătat Paraschiva Bobe, terenurile din Dobrogea nu reţin umiditatea prea mult timp pentru că sunt soluri uşoare şi nisipoase. Cu toate acestea, producţie a existat la toate culturile. Spre exemplu, în 2010, la grâu s-au înregistrat 2.700 kg pe hectar.

În ceea ce priveşte culturile recoltate, cel mai bine au stat culturile de toamnă: grâu, orz, orzoaică şi rapiţă. „Aici am avut cu 20%-30% mai mult comparativ cu anii trecuţi”, a declarat Bobe. Orzul de toamnă s-a recoltat în proporţii destul de mari – 73.734 tone, orzoaica de toamnă – 19.233 tone, rapiţa – 88.753 tone, orzoaica de primăvară – 15.974 tone, grâu – 150.435 tone.

Cele mai citite

Bătaie în Parlament: Florin Roman, bătut de Dan Vîlceanu -VIDEO

Au apărut primele imagini cu bătaia din Parlament, între Dan Vîlceanu şi Florin Roman, care a avut loc în antecamera sălii de plen, în...

Achiziția avioanelor F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică pe 50 de ani

Achiziția avioanelor militare F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică a României pentru următorii 50 de ani, afirmă un comunicat...

93.000 de companii au beneficiat de finanţare prin intermediul programului IMM Invest

Un număr de 93.000 de companii au beneficiat, până în prezent, de finanţare prin intermediul programului IMM Invest, începând cu 1 iunie 2020, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă