12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialAglomerație la Vama Vărșand: Sute de camioane, coadă de șase kilometri

Aglomerație la Vama Vărșand: Sute de camioane, coadă de șase kilometri

Sute de camioane aşteaptă, marţi, într-o coloană lungă de şase kilometri, să iasă din ţară prin Vama Vărşand, relatează Mediafax.Autoritățile spun că nu au o explicație pentru aglomerația creată. 

"Automarfarele staţionează pe marginea DN 79 A şi îngreunează traficul rutier, pentru că şoseaua are doar două benzi. Coada e până la intrarea în Pilu. Am avut în ultimele 24 de ore peste 1.200 de camioane, dublu faţă de o zi obişnuită şi nu ne explicăm care este cauza", a declarat primarul comunei arădene Pilu, Lucian Drăgan.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu, a declarat că în ultimele 24 de ore s-a constatat o creştere accentuată a traficului greu prin PTF Vărşand şi a fost deschisă şi a doua bandă de circulaţie pe sensul de ieşire, dar "sunt mult mai multe automarfare decât în mod obişnuit", acest punct de frontieră nefiind aglomerat de obicei.

Acesta a precizat că turiştii care tranzitează punctul nu au de aşteptat, având la dispoziţie o altă bandă de circulaţie pe care se fac verificările de documente.

O situaţie similară a fost înregistrată luni, însă coloana de camioane a fost mai mică, de trei kilometri.

Potrivit primarului din Pilu, luni după-amiază a decedat un şofer bulgar în punctul de frontieră, pe teritoriul ungar, astfel că autorităţile statului vecin au oprit o perioadă tranzitarea frontierei pentru efectuarea cercetărilor.

Cele mai citite

Guvernul discută Programul Național de Reformă pe anul 2024

Guvernul Ciolacu are pe ordinea de zi a ședinței din 9 mai 2024 un Memorandum pentru "Aprobarea Programului Național de Reformă 2024", elaborat conform...

Guvernul n-are bani pentru Memorialul rezistenței anticomuniste

Guvernul României subvenționează cu un miliard de lei canalele de streaming Netflix și Disney – adică 200 milioane de euro – dar nu are...

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă