In toamna anului 2004, America si UE isi concentrau atentia si puterea de influenta in directia Ucrainei. tara desprinsa de Federatia Rusa, cu o populatie de 50 de milioane, ea insasi posesoare de arsenal nuclear ani in sir, devenise una din marile mize ale transformarilor de la comunism la democratie. SUA si UE aveau toate motivele sa atraga Ucraina in tabara occidentala, in timp ce Rusia este interesata de ramanerea ei in sfera de influenta a Moscovei. Ucraina, datorita particularitatilor sale etnice si statale, reprezinta cel mai complicat caz de evolutie postcomunista din estul Europei. Populatia din rasaritul tarii este majoritar rusofona, iar dezvoltarea acestei regiuni a ramas tributara relatiilor cu Rusia. Partea vestica a tarii, cu regiuni care au facut parte multa vreme din Imperiul Habsburgic si apoi din Polonia, a fost mai marcata de modelul de civilizatie si cultura politica central-european. In est, rusofonii ortodocsi doresc, prin politicieni si grupuri de interese, legaturi mai stranse cu Rusia. In vest, unde traiesc mai multi catolici, sunt si mai multe investitii occidentale decat in est. Partidele si politicienii din aceasta regiune au preferat relatii mai stranse cu Washingtonul si UE. Aceasta dubla si greu de conciliat identitate are o proiectie convulsiva reactualizata in conflictul dintre presedintele prooccidental Victor Iuscenko si primul ministru Victor Ianukovici, prorus. Amandoi se numesc Victor, dar, din pacate pentru tara lor, ei nu pot fi victoriosi impreuna.
Revolutia portocalie din toamna anului 2004 a dat castig de cauza partidei prezidentiale. Evolutia interna din ultimii doi ani a dat tot mai mult castig de cauza partidelor si intereselor promoscovite. Daca provesticii au inceput sa se certe intre ei, proesticii au strans randurile. Situatia a redevenit exploziva. Se vorbeste insistent de loialitatile conflictuale ale aceleiasi societati, de orientarea imprevizibila a armatei si a serviciilor secrete, in cazul unui colaps statal.
S-au facut multe analogii intre revolutia portocalie de la Kiev si cea de la Bucuresti. Alianta D.A. a profitat, prin efectul de "band-wagoon", de simpatia occidentala, adoptand retorica si coloristica multimilor febrile ale Kievului. Similitudinile erau, in realitate, foarte firave. Romania nu seamana cu Ucraina. Nu este un stat nou, bicefal, in care dezbaterea politica sa fie scindata intre est si vest, de-a lungul unor aliniamente ireductibile, pe termen scurt si mediu. Traian Basescu a castigat in numele unei nevoi de modernizare occidentala reala, dar demarata mai demult, in care coruptia la nivel inalt, prin captura statului, sa fie sanctionata si limitata. Romania este tara NATO si UE, deci are o evolutie previzibila inclusa in paradigma euro-atlantica. Semanam poate cu ucrainenii atunci cand comparam erorile politicienilor. La Kiev si Bucuresti, aliatii portocalii n-au fost capabili sa-si mentina coerenta si promisiunile, invitandu-i pe adversari la solidarizare impotriva lor. Presedintele ucrainean, mai puternic constitutional decat cel roman, a ajuns la fel de singur, cu o buna parte din alegatori, impotriva Parlamentului. In sfarsit, simptomul ultimului acces de febra al organismului politic, aflat in pragul insanatosirii cu forta, de care vorbea Iulia Timosenko, se manifesta si in Romania.
Dar, spre deosebire de Ucraina, in Romania opozitia nu este, cel putin la nivel declarativ, ostila Occidentului si favorabila unui alt centru geopolitic si economic.
Daca fostii aliati PNL-PD au folosit simbolica portocalie in mod excesiv in 2004, asistam acum la o ciudata tentativa, pe dos, a liderilor PSD. Mircea Geoana a comparat in ultimele zile situatia din Romania si Ucraina. El l-a avertizat, mai intai, pe Traian Basescu sa nu refuze investirea noului guvern votat de Parlament, pentru ca gestul ar echivala cu o lovitura de stat. In discursul din Parlament, Geoana a vorbit de "oglinda nefasta" a evolutiilor de la Kiev in raport cu cele de la Bucuresti. Ioan Rus i-a numit zilele trecute pe "analistii portocalii" drept cauza a crearii confuziei in opinia publica. Mircea Geoana, ca fost ministru de Externe, a avut cunostinta, nemijlocit, de strategiile americane favorabile revolutiei portocalii din Ucraina. Iar Ioan Rus stie prea bine ca portocaliul a castigat in Romania in urma unui esec al rosului, pe care grupul de la Cluj l-a taxat atunci in interiorul PSD. Supradozarea analogiei portocalii Kiev-Bucuresti, tocmai de catre liderii PSD, devine astfel un act fatarnic de propaganda si cel putin un afront nediplomatic fata de democratii de la Kiev, aflati in toiul unei crize cu adevarat periculoase.
