Un articol al jurnaliştilor americani Adam Goldman şi Matt Apuzzo, de la agenţia de ştiri Associated Press, îl pune în lumină pe analistul CIA care s-a aflat în spatele operaţiunii soldate cu uciderea celui mai căutat om din lume, Osama bin Laden. Însă numele analistului va rămâne, probabil, cunoscut pentru totdeauna numai câtorva persoane.
Primele ştiri despre moartea lui Bin Laden, care au făcut înconjurul lumii în ziua de 1 mai, erau de obicei însoţite de o fotografie făcută în Situation Room – sala de conferinţe şi, totodată, centrul de comandă al Casei Albe. În aceasta, preşedintele Barack Obama, cabinetul său şi mai mulţi reprezentanţi ai forţelor armate şi ai serviciilor secrete aşteaptă noi informaţii despre cursul operaţiunii Neptune Spear, care avea loc în Abbotta-bad, Pakistan, la mii de kilometri distanţă, şi în care un comando format din soldaţi americani de elită încercau să îl captureze – sau să-l elimine – pe şeful reţelei teroriste Al Qaida.
O persoană aflată în încăpere nu apare în poză, stând puţin în afara razei obiectivului: „John”, după cum îl numesc jurnaliştii de la Associated Press în articolul lor – care este, totodată, cea mai importantă persoană din cameră. Fără el, este puţin pro-babil ca operaţiunea să fi avut loc, şi fără acribia cu care acesta a disecat absolut toate infor-maţiile primite de la agenţii operativi ai serviciilor secrete, urmărind fiecare detaliu, Osama bin Laden s-ar putea bucura în continuare de viaţă, în reşedinţa sa din apropierea Islamabadului.
De la Putin la Osama
Până în 2001, John a făcut parte din echipa de analişti care urmărea evenimentele din Rusia şi din Balcani. O dată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, John s-a făcut remarcat printr-o analiză a acestuia, care conţinea multe detalii cunos-cute, dar trecute cu vederea până atunci; considerată de mulţi colegi drept „profilul definitiv” al fostului preşedinte şi actual premier al Rusiei, analiza lui John a schimbat anumite puncte ale percepţiei CIA despre trecutul KGB-ist al lui Putin, oferind un portret mult mai variat al acestuia.
După atacurile din 11 sep-tem-brie, John a făcut parte dintre sutele de analişti care s-au transferat la departamentul de contraterorism din cadrul CIA. Abilitatea sa de a vedea impor-tanţa unor detalii aparent ne-sem-nificative şi de a forma din mai multe informaţii disparate o poveste clară şi coerentă l-a făcut să devină deosebit de interesat de vânătoarea de terorişti; „John putea mereu să îţi facă o schiţă a implicaţiilor generale ale tuturor detaliilor pe care le adunam la un loc”, l-a lăudat John McLaughlin, director-adjunct al CIA la acea vreme, şi care era informat de către John în fiecare dimineaţă despre cele mai recente informaţii şi evenimente de interes pentru departamentul său.
Din 2003 până în 2005, John a fost unul dintre pionii principali ai unei campanii antitero încununată de succes: Abu Zubaydah, Abd al-Nashiri, Khalid Sheik Moha-mmed, Ramzi bin Alshib, Hambali şi Faraj al-Libi sunt numai câteva dintre teroriştii capturaţi sau ucişi cu ajutorul informaţiilor şi analizelor sale; însă duşmanul principal, Osama bin Laden, nu era de găsit – deşi CIA investise bani şi resurse aproape nemărginite în căutarea sa. Conducerea agenţiei era de părere că tre-buiesc aduşi oameni noi, proas-peţi, iar mulţi dintre analişti au înaintat în ierarhie sau au trecut la alte departamente – ceea ce i s-a oferit şi lui John.
Acesta a cerut însă să se ocupe în continuare de dosarul lui Osama bin Laden, examinând şi reexaminând toate aspectele cunoscute ale vieţii teroristului – de la perioada petrecută în Sudan, unde s-a ascuns pentru o vreme, până la oamenii cu care s-a înconjurat în regiunea Kandahar din Afghanistan. John revenea periodic la toate aceste detalii şi întrebări, încercând să îşi dea seama cum ar fi putut arăta ascunzişul lui Bin Laden şi care ar fi locul ideal pentru ampla-sarea acestuia. Echipa condusă de el avea o listă cu posibile urme – tovarăşi de arme şi rude ale lui Bin Laden care ar putea fi în contact cu acesta, iar John şi-a îndemnat oamenii să le ana-lizeze cu cea mai mare băgare de seamă: „lucraţi la această listă bucată cu bucată”, a cerut el; „Osama este undeva, şi în cele din urmă îl vom găsi”.
În timp, John a urcat în ierar-hia departamentului de contra-terorism – însă influenţa sa era, nu în ultimul rând datorită experienţei sale în domeniu, mult mai mare decât titlul de pe cartea sa de vizită. Un fost şef al său a spus că nu ştia exact care era poziţia lui John în cadrul CIA, însă că el era „acel tip dintr-o cameră pe care îl ascultam întotdeauna cu atenţie când vorbea”. La recomandarea lui John, Statele Unite şi-au înteţit atacurile cu drone în Pakistan – în ciuda riscului mare de a îşi enerva un aliat. În cursul anilor s-a dovedit că John avea dreptate – numai în ulti-mele luni au fost ucişi astfel Mustafa Abu al-Yazid, numărul trei al Al Qaida, şi liderul tali-banilor pakistanezi, Baitullah Mehsud.
Bin Laden, în vizor
În 2007, o fostă jurnalistă care intrase în echipa condusă de John a identificat o potenţială urmă „fierbinte”: Abu Ahmed al-Kuwaiti, socotit de mai mulţi terorişti prinşi de americani drept unul dintre curierii cei mai importanţi ai conducerii Al Qaida; analista era de părere că odată găsit acesta, el ar fi putut pune CIA pe urmele lui Bin Laden.
Trei ani mai târziu, în 2010, vocea lui al-Kuwaiti a apărut pe o înregistrare a CIA, iar John a fost de acord cu concluzia subalternei sale: curierul era cel care avea să îi ducă la Bin Laden. Deşi unii analişti din depar-tament nu erau de aceeaşi părere, John, devenit între timp adjunctul şefului depar-tamentului Afganistan-Pakistan a trecut peste obiecţiile lor, iar în septembrie 2010 a trimis unui grup restrâns de persoane din cadrul agenţiei un memo-randum intitulat „Anatomia unei urme”, în care afirma că, în cele din urmă, vânătoarea se apropia de sfârşit.
Leon Panetta, şeful CIA, l-a chemat pe John în biroul său, iar acesta i-a confirmat că el era de părere că au descoperit ceea ce căutau. CIA l-a urmărit pe al-Kuwaiti până la o vilă fortificată din Abbottabad – iar dacă Bin Laden s-ar fi aflat înăuntru, multe din ceea ce agenţia presupunea despre ascunzişul teroristului s-ar fi dovedit fals. John i-a atras atenţia şefului său că, pe de altă parte, n-ar fi fost chiar imposibil ca şeful Al Qaida să se ascundă acolo: se ştia deja că acesta nu obişnuieşte să se înconjoare decât cu un cerc restrâns de persoane, printre care şi curierii săi de încredere, că prefera să nu folosească telefoane şi internetul; de asemenea, nu ar fi fost pentru prima dată când cineva de la conducerea organizaţiei teroriste s-ar fi ascuns într-o zonă urbană.
Panetta i-a transmis informaţiile lui Barack Obama, după care încercările de a afla cine se ascunde în spatele zidurilor înalte s-au înteţit. O echipă de agenţi a fost postată într-o casă din apropiere, iar mai mulţi sateliţi au survolat zona; informaţiile însă nu erau concluzive, faţa lui Bin Laden nu apărea în pozele transmise de sateliţi. John şi echipa sa au parcurs mai multe scenarii posibile, întrebându-se cine ar fi putut locui în casa cu pricina – însă dintre toate alternativele, Bin Laden era mereu cea mai bună explicaţie posibilă. John a apreciat că şansa ca cel căutat să se afle în vilă era de 80% – iar alte informaţii mai bune nu păreau să poată fi obţinute. „Aceasta este cea mai bună oportunitate de a îl prinde pe Bin Laden, şi nu va dura la infinit”, i-a spus John lui Panetta, iar acesta a reprodus cuvintele sale preşedintelui Barack Obama.
Riscurile operaţiunii erau mari: existaseră în precedent eşecuri soldate cu pierderea vieţilor unor agenţi CIA, şi era evident pentru toată lumea că în cazul unei operaţiuni cu un sfârşit prost, cineva ar fi trebuit să suporte consecinţele. John era însă convins că în Abbottabad aveau să dea de Bin Laden, şi, în aprilie Barack Obama a luat decizia finală: un comando de Navy SEALS avea să ia cu asalt vila fortificată. John şi-a anunţat echipa, spunându-le membrilor acesteia că dacă aveau vreun dubiu întemeiat, bazat pe informaţii noi, puteau opri totul în orice moment. Nimeni nu a spus nimic. În dimineaţa zilei de 1 mai, soldaţii americani de elită aterizau în curtea vilei din Abbottabad. 40 de minute mai târziu, Casa Albă primea informaţia mult-aşteptată: Osama Bin Laden era mort.
John şi echipa sa ghiciseră corect, în ciuda informaţiilor incomplete. Riscul asumat pusese capăt unei căutări care durase zece ani. Câteva ore mai târziu, în departamentul de contraterorism al CIA pocneau dopurile sticlelor de şampanie.
Riscurile operaţiunii erau mari: existaseră anterior eşecuri soldate cu pierderea vieţilor unor agenţi CIA, şi era evident că dacă operaţiunea se sfârşea prost, cineva ar fi trebuit să suporte consecinţele. John era însă convins că în Abbottabad aveau să dea de Bin Laden.
