31.7 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialAgenţiile de turism, sub anchetă

Agenţiile de turism, sub anchetă

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie în rândul societăților de turism, suspectate că îşi coordonează politicile comerciale. Specialiştii în domeniu afirmă însă că agenţiile mai degrabă se faultează reciproc.

Inspectorii de concurenţă suspectează faptul că agenţiile îşi coordonează încă din 2013 politicile în scopul impunerii unui nivel minim de preţ de vânzare a produselor turistice şi a pachetelor de servicii turistice şi al menţinerii unui status-quo pe piaţă. Consiliul Concurenţei a declanşat, în acest sens, prima investigaţie privind o posibilă încălcare a regulilor de concurenţă pe piaţa comercializării produselor tu­ristice şi a pachetelor de servicii turistice prin agenţii de tu­rism.

Investigaţia autorităţii a fost declanşată în urma unor informaţii primite printr-o sesizare anonimă înregistrată pe Platforma avertizorilor de concurenţă. În cadrul investigaţiei, Consiliul Concurenţei a făcut inspecţii inopinate la sediile şi la punctele de lucru ale mai multor companii care activează pe piaţa serviciilor turistice. Documentele ridicate în timpul acestor inspecţii se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă preliminară în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial. „Efectuarea acestor inspecţii nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor investigate şi nici în ceea ce priveşte rezultatul final“, precizează autoritatea de concurenţă.

Consultant în turism: „o ştire de sezon“

Specialiştii în domeniul tu­ristic spun că lucrurile stau taman pe dos – agenţiile mai degrabă se faultează reci­proc decât se înţeleg între ele asupra preţurilor practicate. „Agenţiile sunt atât de dispe­rate să vândă încât s-ar bucura să mai scape de unele dintre ele. Sunt situaţii anapoda. Nici măcar tour-operatorii nu-şi pot controla revânzătorii, care de multe ori vând mai ieftin decât primii, renunţând la o marjă semnificativă din comision, sau mergând în pierdere la unele pachete, numai să vândă. Tour- operatorii nu pot impune nici măcar un preţ recomandat, ca la băuturile răcoritoare“, a declarat pentru „România liberă“ consultantul în turism Ciprian Enea.

Acesta consideră că un preţ mai instabil decât în turism nu există, dând în acest sens exemplul pachetelor pentru Turcia, unde diferenţele sunt de până la 35%, sau al celor pentru Grecia – 20%. „Cineva şi-a dorit o ştire de sezon şi de aceea a făcut se­sizarea la Consiliul Concurenţei. Nu sunt pe piaţă două agenţii de turism care să fie prietene. Şi, în plus, toate depind de tarifele fixe practicate de Tarom, Blue Air sau Aegean la cursele charter“, a mai spus Ciprian Enea. 

Cele mai citite

Zelenski acuză Rusia că își extinde producția de arme balistice. Ucraina cere noi sisteme de apărare aeriană

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că Rusia își dezvoltă tot mai mult capacitățile de producție pentru arme balistice, în contextul intensificării atacurilor asupra teritoriului...

Autoritățile cer reducerea voluntară a consumului de energie. Guvernul începe dialogul cu marii consumatori

Autoritățile române au intervenit de urgență pe Dunăre pentru creșterea debitului de apă necesar funcționării centralei nucleare de la Cernavodă.Cristian Bușoi, secretar de stat...

ANM prelungește Codul roșu de caniculă. Temperaturi de până la 40 de grade și nopți tropicale în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit avertizarea Cod roșu de căldură extremă pentru județele Satu Mare, Bihor și Arad, unde valul de caniculă...
Ultima oră
Pe aceeași temă