19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAfacerea Bygmalion, caruselul banilor negri din UMP

Afacerea Bygmalion, caruselul banilor negri din UMP

În mai puţin de 24 de ore, afacerea Bygmalion-Copé a cunoscut o formidabilă accelerare. Copé a demisionat din postul de preşedinte al partidului UMP, dreapta, după două ore de atacuri violente din partea taberei sale. În centrul acestei afaceri care ameninţă UMP se află anomaliile din finanţarea campaniei lui Sarkozy – sume astronomice dificil de a fi disimulate.

UMP este acuzat că a suprafacturat organizarea mitingurilor din campania lui Nicolas Sarkozy şi a unor misterioase convenţii tematice ale societăţii de comunicaţii Bygmalion. Prestaţii adesea fictive, al căror total se ridică la aproape 20 milioane euro. Jean-Francois Copé, preşedintele partidului, care a demisionat marţi, este acuzat pentru legăturile cu societatea Bygmalion şi conducerea ei. O afacere deranjantă pentru partid şi preşedintele său, dar ale cărei elemente sunt deja cunoscute de francezi. Potrivit media din Franţa, în 2012 Copé a plătit 20 milioane euro către Event&Cie, filiala Bygmalion, care s-a ocupat de evenimente. O sumă enormă, mai ales că partidul, foarte îndatorat, a trebuit ca în 2013 să ceară 11 milioane euro de la simpatizanţi pentru a se salva. Jerome Lavrilleux, directorul de cabinet al lui Copé, a confirmat pentru Libertatea existenţa a 80 de evenimente şi a validat suma de 19 milioane euro vărsată de UMP către Bygmalion în acel an. Reuniuni de campanie, 55 reuniuni tematice şi diverse operaţiuni de comunicare.

Firma clanului Copé

Bygmalion, condusă multă vreme de Bastien Millot, un apropiat al lui Copé, este condusă în prezent de Guy Alves, şef de cabinet al lui Copé când era ministru al Bugetului (2005-2007) şi care i-a încredinţat integralitatea comunicaţiilor partidului din momentul în care a preluat conducerea acestuia, în 2012. Guy Alves este totodată contactul identificat cu Jurnalul oficial al asociaţiei Generation France, micropartidul lui Jean-François Copé. Potrivit Le Point, el a fost trezorier. Bastien Millot este şi un apropiat al lui Guillamme Peltier, vicepreşedinte UMP şi fondator al Dreptei forte. Din 31 august 2013, Millot, proprietar a 23,7% din Bygmalion, încearcă în van să îşi vândă acţiunile

Le Point a publicat în februarie o anchetă pe acest subiect, dezvăluind că Bygmalion a realizat un montaj financiar complex cu o societate luxemburgheză, Centuria Capital. O societate condusă de holdingul lui Emmanuel Limido, gestionar de fonduri din Qatar, care a servit ca intermediar pentru vânzarea bunurilor imobiliare ale statului Qatar când Copé era ministru al Bugetului. Potrivit Le Point, Bygmalion, mai precis filiala sa Event&Cie, a încasat de la UMP 8 milioane euro pentru organizarea mitingurilor de campanie ale partidului în 2012. Rolul important al Bygmalion în UMP este cunoscut de multă vreme şi în campania din 2012 societatea a declarat că a asigurat logistica a 43 de mitinguri ale UMP sau ale lui Nicolas Sarkozy. În vara lui 2013, François Fillon i-a cerut lui Copé să dea dovadă de „transparenţă” în ce priveşte gestiunea partidului, fără să numească faimoasa societate.

Falsificare de conturi

Un deputat UMP declara că „este o problemă cu Bygmalion, Copé şi Sarkozy”. În ultimele luni, în Franţa diverse personalităţi ale dreptei evocă posibilitatea revenirii lui Nicolas Sarkozy pentru a candida la prezidenţiale în 2017, dar fostul premier, François Fillon, nu doreşte reîntoarcerea acestuia, Alain Juppe nici atât. Scandalul Bygmalion pune în pericol speranţele lui Sarkozy, dezvăluind conturile falsificate din campania sa anterioară. Acuzaţiile – confirmate într-un interviu televizat şi susținut printre lacrimi de şeful adjunct al campaniei lui Sarkozy – aruncă dubii serioase asupra şanselor fostului preşedinte de a reveni în marea politică.

Scandalul Bygmalion este în curs, detectivii au intrat în birourile UMP, principalul partid de opoziţie la Partidul Socialist al lui François Hollande. Amicii lui Sarkozy declară că falsificările din 2012 s-au făcut fără ştirea lui şi se declară nefericiţi că numele acestuia este ataşat scandalului. Campania lui Sarkozy a fost deja considerată greșită în 2013 pentru că a depăşit limita legală de circa 1,6 milioane euro şi, în consecinţă, UMP a fost lipsit de finanţare publică şi a trebuit să ceară ajutorul publicului pentru evitarea falimentului. Dar noile acuzaţii sunt mult mai grave – ele sugerează că acea campanie a depăşit limita legală cu cel puţin 50% şi poate cu 100%. Bygmalion SAS există din 2008, are un capital de 500.000 euro şi este deţinută de două holdinguri, AMM Participation, societatea actualului PDG al Bygmalion, Guy Alves, şi RG Management, societatea actualului director general al Bygmalion, Richard Gibeaud.

Cele mai citite

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă